Home » Cronică de cenaclu » Parfumul unui debut “cenaclistic”

Parfumul unui debut “cenaclistic”


Vinerea trecută, pe o vreme ploioasă, melancolică şi uşor singuratică, prin sediul cenaclului, ne-a citit Andra Pelineagră un colaj de poeme intitulat Parfum de stradă.

cuvintele

mi-au pârâit

până la ultimul deget

după un amurg

bătrân

m-am întrebat

unde se termină declaraţiile

şi unde

începe şuieratul* afirmaţiilor

culorile s-au amestecat…

trebuie să fii daltonist

ca să poţi vedea

pictura revoluţionară în care suntem

chiar şi noi

aleargă bezna după mine

eu alerg… niciunde

acolo unde cred că mai există

vreun pic de viaţă (există viaţă după cuvinte?)

Prima care a deschis discuţia a fost poeta Stela Iorga, care a spus că poemele nu au atins-o mai deloc datorită facilităţii cu care împerechează unele cuvinte, iar finalurile inchizitoriale au trimis-o pe aceasta cu gândul la stilul jurnalistic; în rest, nici un abur de lirism nu m-a atins. Este posibil să fie o confuzie stilistică; să crezi că scrii într-un anumit fel, dar de fapt să scrii într-un cu totul altul; ori poate fi şi o lipsă de aderenţă lirică datorită lipsei experienţei de viaţă sau a vârstei fragede. Întrebările retorice mi se par inutile, uşor exclamative, ca şi când ai vrea să impresionezi pe cineva.

Stela Iorga a spus că sunt răpăite, şi că se poate face discurs liric din poeme, dar nu se creează atmosferă.

În continuare, prozatorul Ion Avram a spus că a notat pe marginea poemelor atributele declamativ şi superficial. Acesta, dacă ar fi să încadreze textele într-un anumit curent literar, nu crede că ar putea fi posibil deoarece emoţia poetei nu deserveşte textul în sens emotiv, ci duce textul într-un retorism gratuit care nu are justificare (nu eşti retoric cu un motiv solid, ci pur şi simplu). Poate fi un stil, un mod de a scrie, dar, dacă le propunem ca poeme, este foarte greu, deoarece nu se vede doza de sentiment pentru cititor. Mi-a plăcut la Stela termenul de jurnalist/ m – eseu, ai putea fi acolo prin simţul de observaţie; ai o aderenţă pentru dialog şi polemică, deşi nu se vede direct din texte.

Expresiile tai,/ şterg,/ nu sun la 112,/ nu bag degetele în priză sau strigă cine vrea,/ aude cine poate/ nu i-au plăcut prozatorului Ion Avram; în schimb versurile cuvintele/ mi-au pârâit/ până la ultimul deget…/ după un amurg bătrân/m-am întrebat/ unde se termină declaraţiile/şi unde/ începe şuieratul* afirmaţiilor, din poezia există viaţă după cuvinte?. Acesta a conchis spunând că este literatură, dar încă nu e ceva stabil. Încă îţi cauţi un anume stil.

Florin Chitic, prozator în devenire şi un membru nou al cenaclului, a spus că unele versuri i-au plăcut, de exemplu: sau poate aş fi un clovn-/care mânuieşte sentimentele/ ca pe nişte portocale stricate , dar, în mod cert, expresia “hai sănătate” nu l-a atras deloc.

Claudia Samoilă, poetă şi prozatoare în devenire, a spus că nu i-au plăcut expresiile şi metaforele din texte, strigă cine vrea/ aude cine poate/ -, dar i-au plăcut  ideile ce au stat la baza poemelor.

Cristina Dobreanu, poetă şi eseită, consideră că poemele sunt (auto)ironice, că poemele sunt o observaţie asupra lumii, dar nu asupra celei interioare, ci exterioare. Mi-a plăcut al doilea poem, este reuşit, dar titlul nu mi se pare OK, poemul fără insolaţie nu mi-a plăcut, prescrieri verbale – aici, am reţinut doar finalul, şi-atât mi se pare cam prea puţină mişcare din text, textul ascunde prea puţin, care cum poate mi se pare reuşit, dar nu-mi place ironia repetată din primele versuri, dar să zicem că e o aluzie la modul de viaţă al individului din ziua de azi, care duce o existenţă de subzistenţă. există viaţă după cuvinte – îmi place ideea, dar titlul mi se pare cam prea mare pentru vârsta ta, iar sfârşitul mi se pare cam detensionat, universul nu se simte prea bine – ironia se percepe încă din titlu, iar poemul e OK.

Cristina a conchis spunând că poemele nu au o forţă în adâncime, însă, mergând pe (auto)ironie, rezistă.

Mădălina Verboilici, un potenţial nou membru al cenaclului, crede că poemele sunt realiste, însă mai trebuia puţină metaforă şi ambiguitate.

Alina Hamza a spus că universul nu se simte prea bine este o poezie destul de reuşită, dar i se pare puţin cam prea dură şi ironică.

Gabriel Ghimpul a spus că este prea puţină poezie, sau, în caz că este, este prea subţire.

Eu, aşa cum am mai spus în repetate rânduri Andrei, poemele suferă la nivel al ambiguităţii, al structurării şi al emoţiei, emoţie nu ca sentiment interior, ci sentiment stăpânitor şi acaparator, ca ceva ce te sfâşie şi nu îţi dă drumul. Dacă ar fi fost mai sinceră cu ea şi ar fi exprimat nişte trăiri interioare mai puternice, poemele cu siguranţă ar fi fost cu mult mai reuşite, însă mi s-au părut drăguţe ca ansambul, însă unele au fost destul de reuşite, nu în totalitate, ci fragmentate.

Data viitoare, la sediul Vieţii Libere, la ora 6 p.m., ne va citi Alina Hamza proză (scurtă). Pentru mai multe detalii despre membrii cenaclului şi despre cum scrie fiecare, vă invit să vizitaţi blogul ăsta.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s