degetele mele aleargă nebune pe un teren străin,
buzele tale şi coastele mele sapă, sapă, într-una sapă
până la capătul răbdării.
toate amintirile legate de noi
au murit, în locul lor a rămas doar praful unei feţe melancolice;
iar tu nu vei şti cât de mult te-a iubit Dumnezeu,
cum te privea mereu cu poftă din jilţul său maginific,
cum dorea să fie om măcar pentru o zi, să te simtă, să îl simţi.
nu, tu nu vei şti cât de mult te-am dorit!,
de aceea e mereu noapte în ochii noştri, iar
fulgerele nu contenesc să dispară…
Advertisements
