Home » eseu » Ion Ghica și liberalismul său – partea a II-a

Ion Ghica și liberalismul său – partea a II-a


Continuând eseul început aseară, și citind în continuare pe Ion Ghica, am descoperit următorul „pasagiu”:
„Tranzițiunea de la școala grecească la cea franțuzească și la cea românească începuse de mult încă, din timpul Revoluției franceze, cu Laurençon, Ricordon, Colçon, Moldoville etc., toți conți și marchizi emigrați, transformați în dascăli.
Pe la anul 1806, cînd au venit muscalii, mai mulți tineri și mai multe fete de boier vorbeau franțuzește. […] Gimnazii, licee, colegii, facultăți de litere, de științe, de drept, de medicină, nimica nu ne lipsește, și cu toate acestea nu se văd răsărind luceferi pe orizonul literelor, însă posderie de advocați și jurnaliști; o ceată ceva mai mult de douăzeci de ani se tămîie unii pe alții cu cuvintele:
”Hoților! Tîlharilor și trădătorilor! nu voi, ci noi am făcut îndoita domnie, Uniunea Principatelor, domnul străin, constituțiunea, armata, independența, finanțele, regatul etc.”
Și ceilalți răspund cu aceleași vorbe frumoase:
”Ba nu voi, ci noi!”
Ș-o duc hojma, fără a li se urî. Unii s-au exaltat într-atîta, încît cred sincer ceea ce ziic și ceea ce scriu. Sunt convinși că fără ei n-ar fi existat România și că, dacă ar lipsi ei, țara s-ar scufunda”. Acest ultim extras din Scrisorile către Vasile Alecsandri ale lui Ion Ghica ne spune, iată, că există două tabere – ambele cred că progresul social se datorește lor (lor – adică fiecărei tabere în parte). Ceea ce este greșit.
Progresul național, la modul general, se realizează printr-un efort comun, prin munca unei națiuni întregi. Altfel, țara nu poate progresa. Iar ceea ce Ion Ghica i-a relatat lui Alecsandri în această carte plină de povață poate fi aplicat și astăzi. Erorile, lacunele ce privesc România de azi se datoresc administrării defectuoase din timpul „epocii” comuniste. În acea perioadă absolut tot, artă, ștință, industrie etc., era aservit puterii. Orice făceai, trebuia să fie acceptat de către Putere (*C.C.-ul în cazul nostru), de Ceaușescu în definitiv. Iar această manieră proastă de a administra resursele unei țări întregi se poate observa și azi prin prisma unei păreri obiective, imparțiale (și nu mă refer aici la cei ce se doresc a fi „critici politici” corecți – cei ce apar la posturile de televiziune, deoarece ei nu fac acest lucru. Ei pur și simplu fac speculă politică și socială, fără a propune soluții reale, astfel putem spune că ei „o duc hojma, fără a li se urî.” Iar în timp ce unii fac, alții desfac și spun că nu ei, ci ceilalți sunt vinovați pentru starea deplorabilă din aproape toate punctele de vedere (economie, artă, cultură, politică, societate etc.). Iar de aici derivă întreg cercul vițios de care vorbea și Caragiale în O scrisoare pierdută (soțietatea și vițiile sale).

Poate că greșesc, poate că de fapt stăm foarte bine la toate capitolele, însă vă invit să citiți scrisorile lui Ion Ghica, și apoi vă aștept cu orice fel de reproș mi-ați reproșa.

Pasajul este extras din Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri, Editura Minerva, București, 1976. Ediție Princeps.

Advertisements

2 thoughts on “Ion Ghica și liberalismul său – partea a II-a

  1. am citit captivată, îmi place mult limbajul cu miros de secol tecut înainte secolului trecut. Ei bine, se pare ca lucrurile nu se schimba prea mult niciodata, numai nivelul la care se desfasoara e altul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s