Home » recenzii » Recenzie de carte – variantă

Recenzie de carte – variantă


Dostoievski și pedepsele sale

 

Unul din romanele mari ale literaturii universale este romanul lui Dostoievski, intitulat „Crimă și pedeapsă”.
Personajul principal, Raskolnicov, este un tânăr în vârstă de 20 de ani, fost student la Universitatea de Drept din Petersburg, care se află într-o situație materială și spirituală foarte neagră. Fiind în lipsă de bani, este nevoit să abandoneze Universitatea și, pentru a-și duce traiul de pe o zi pe alta, este nevoit să-și amaneteze toate bunurile materiale la o cămătăreasă pe nume Aliona Ivanonva. Într-o zi în care aproape își pierde conștiința, devenind aproape delirant, decide – în urma analizei amănunțite a unui plan de a se îmbogăți și a scăpa nepedepsit – să o ucidă pe Aliona Ivanovna şi să-i fure toate bunurile. Numai că lucrurile nu merg așa cum se aștepta inițial. Datorită faptului că, în timpul actului criminal, uită să închidă și să încuie ușa, acesta se trezește în casă cu Lisaveta, sora Alionei, care, văzându-l, rămâne înmărmurită. Pierzându-și simțul rațiunii, acesta o ucide și pe Lisaveta.
Mai mult, în decursul aceleiași zile, doi bărbați, de vârste diferite, vin la apartamentul acesteia pentru a-și ridica gajurile. Constatând cei doi că ușa este închisă doar pe dinăuntru, intră la bănuieli. Raskolnicov se panichează  își imaginează tot felul de situații în care s-ar vedea nevoit să acționeze. În final, cei doi sunt distrați de doi zugravi care se tatonează şi se bat în mijlocul aleii, iar Raskolnicov reușește să se facă nevăzut.
Sora și mama acestuia, Donia și Pulheria Romanovna, vin la Petersburg, în urma luării angajamentului Doniei de a se căsători cu un anume domn Lujin Petrovici, avocat narcisist care caută să ia de nevastă o fată sărmană, care știe ce este umilința, pentru ca el, Lujin, să fie perceput drept un salvator al acesteia.
Ideea centrală se învârte în jurul lui Raskolnicov care, în urma săvârșirii crimei, își face tot felul de procese de conștiință, cunoaște un anume domn Marmeladov, bețiv, fost funcționar de vază al unui important om politic, dar care, cum am spus, dă în patima beției, o lasă pe soția sa pradă disperării, Katerina Marmeladova, să crească „singură” cei cinci copii ai săi, și care, pe deasupra, este și ftizică. Raskolnicov este un tânăr foarte inteligent, care a elaborat ideea că oamenii sunt împărțiți în două; prima parte este cea a oamenilor de zi cu zi, care se simt datori să trăiască în umilitate și căință, „datori să fie osândiți, bătuți, tratați rău”;,și a doua parte, „supraoamenii”, asemenea lui Napoleon, care pot se pot situa deasupra legii, care pot ucide fără să-și facă procese de conștiință. În esență, acesta este întreg motivul romanului, acela al scindării, un detaliu edificator fiind însuși numele Raskolnicov, care provine din rusescul raskol –scindare, schismă. Astfel, aflăm că Raskolnicov dispare cu zilele de acasă, delirează, și aproape se demască unui funcționar de la o anume secție de poliție, Zametov, într-o seară, în Palatul de Cristal.
Tema romanului, așa cum știm cu toții, este cea psihologică, a mustrării conștiinței şi a supunerii analizei noțiunii de „bine” și rău. O întrebare se permite a fi pusă: este sau nu este Raskolnicov în măsură să ucidă?

Advertisements

One thought on “Recenzie de carte – variantă

  1. Vezi cum e..înainte să i se întâmple toată tragedia, singurul gând care-i dădea târcoale lui Rodion era siguranța că nu va face greșelile specifice criminalilor. Probabil cineva dintre nenii din ”sferele înalte” era la post în ziua aia, pentru că i-a aranjat destinul exact așa cum nu a vrut el. Romanul pornește cumva de la dictonul ”de ce ți-e frică, de-aia nu scapi”, dar devine una dintre cele mai tulburătoare ode închinate conștiinței umane.

    Provocarea e, poate, să te detașezi de personaje și de zbuciumul lor, odată ce-ai terminat de citit romanul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s