Home » poezie » Pohem

Pohem


ieri mergeam pe stradă, liniștit, ca de obicei singur, strada era liniștită.
deodată, de nicăieri (sau de la apartamentul de deasupra capului meu) a țâșnit scandalul. oameni, neoameni, cu sau fără picioare, încep să-și pună ochelari de soare. nu prea au picioare, nu prea mai au viață. oasele atârnă ca frânghia lui perseus; mai știi?

eram tinerei, făcea mama niște gogoși. mi le dădea calde, pufoase. da. pășeam liniștit gândindu-mă la nimic. oamenii absurzi stau la geam, la balcoane. uită-te la ei, le vezi balele ce fel aleargă pe bărbiile lor? le vezi? îi vezi ce fel ne privesc pentru nefericirea noastră?!

?! ! ?! !!!

să nu mai facem nimic. hai să ne așezăm în parc, pe-o bancă
(aș vrea să mă fac un pescăruș, să pot zbura dincolo de toate gunoaiele și tragismele astea.
vai, cât tragism, scuză-mă, tragismule!
ecou eeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee),
să dorm ca un om care e liber. numai dumnezeu doarme pe bănci prin parcuri părăsite…

Advertisements

3 thoughts on “Pohem

    • nu-așa? știu. sunt prea bun pentru secolul ăsta, și sunt modest :D. tu ce mai faci? mai trăiești, neomule?…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s