Crima perfectă? Subiect de roman, cică


cei de la evenimentul zilei au scris într-un articol (vechi, nou) cum că cazul Elodiei ar fi un subiect de roman criminal/ polițist/ thriller.
personaj principal: Elodia;
personaj negativ principal: Cristian Cioacă;
locul acțiunii: România.

oamenii de știință literară, scriitori, cică, spun că ar fi un foarte bun subiect de roman, care sigur s-ar vinde foarte bine. dar e o eroare de sistem.

citiți știrea aici.

Pohem


ne dăm în carusel. uuuuuuuuuuuiiiiiiiiiiiiiiiiii! ce frumos e, uită-te la mâinile noastre, uită-te la ele. ce frumos sparg aerul, cu temperamentul unui amant, ce frumos sparg aerul, și-l caut pe dumnezeu. și nu-l găsesc.

s-a ascuns sub degetele tale, sub unghiile tale roșii, albastre. și râde, râde-n hohote prelungi. urlă isteric,

„o am! o am! și tu nu o ai, o, ce faină-i viața când ești eu”, eu mă dau în continuare în carusel, în timp ce tu-ți aranjezi rochia și pleci să te vezi cu dumnezeu, ca o imaculată fecioară pregătită de o imaculată concepție.

caruselul se-nvârte în gol, în timp ce urletele sale isterice sparg cerul și tot ce se mai află-n el.

Plimbări


venit de la Poiana Brașov. văzut Cabana Haiducilor, Șura Dacilor („și iată că aici Decebal, om nu mare de statu și furios la mânie, și-a construit țara, Dacia” — ziceam în drum spre șura lui Decebal, parafrazând, desigur, pe Grigore Ureche).

un vecin al meu ascultă muzică de operă. nice!

observat spiritul copiilor atunci când formează acea societate eterogenă. atunci când stau la masă, când sunt printre munți, peste munți și prin pădure, când mergem să vedem ce ține soarele pe cer, când facem poze cu necunoscuți.
copiii sunt niște comori, sunt niște sfinți (la modul cel mai serios și propriu). dar, din păcate, spiritul lor a fost pervertit. și cu greu se poate repara ceva.

cântat pe stradă „Cele două cuvinte”, „Ți-am dat un inel”, „Nopți fără tine” etc., mers prin târg, făcut poze fetelor, fetele făcut poze mie. scris impresii, jucat mima. stat cu doamnele însoțitoare, râs de au dat lăcrămile, jucat „Magia neagră”, neaflat care-i șmecheria. ofticat (glumesc)

lăsat o parte din mine acolo, vreau să-mi iau aparat foto d-ăla cât de cât „șmec”!

explicat copiilor cum e treaba cu machiajul (ruj, ojă, chestii de genul), cum e cu „dacă te-a pocnit, întoarce-i și ălălalt obraz”, cum e cu fetele, cum e cu vârsta, cu stresul, cestiuni de genul. (da’ de unde?)

fu frumos, și voi să merg și la o dată ulterioară. copiii, deși ușor răutăcioși, sunt simpatici în felul lor de-a fi.
și mi-am dat seama că mi-am ratat cariera; trebuia să mă fac fotograf. da, pozele-mi ies bine. și fotografiile-mi ies bine. dar am nevoie de.

tabără, careva? 🙂

Pohem


uite. n-are cine să asculte greierii din iarbă, n-are cine să audă haiducii din casă. pădurenii, urșii și păpușile toate stau aliniate în fața șurei dacilor, mâncând pastramă trufanda.

oamenii merg tăiați pe din două, ochii mei se scurg ca apa râului, numai eu. numai eu cu tot trunchiul meu stăm lipiți de copaci, și de furnici, și de turla bisericii lui Ioan.

o, vai! și ce ton patetic mi-am ales să vorbesc, vă rog, mă scuzați. dar de când am revenit în galați, aparatul meu foto, amator, stă cu duhul curgându-i din nas ca o pereche de muci.

dormim și uităm să ne sărutăm. (ne) sărutăm și uităm să dormim