nimic necunoscut


scriu greu. extrem de greu. mi-e frică, mi-e lene. mi-e silă să mai scriu. n-aș vrea ca blogul să devină o carte netipărită a marelui Buzdugan cu șepte peceți.

mi s-a zis că am uitat de tine. că te-am lăsat deoparte. că mi-aș fi continuat drumul spre devenire, dar tu știi, dintre toți oamenii tu ar trebui să știi mai bine, cel mai bine, că nu te-am uitat. te pomenesc, te am în gând. „te port cu mine oriunde mă duc!”.

de-a lungul timpului, recunosc, m-am schimbat. și din copilul mic, simpatic, naiv, candid etc. am ajuns ce sunt acum. mare, bărbos, neghiob, cititor, harnic, uneori. dar cred că cea mai mare realizare este că nu mi-am pierdut religia. credința interioară, cea pe care tu mi-ai indus-o, mi-ai inoculat-o încă din primii ani de viață, de copilărie. și pentru asta îți voi mulțumi atâta timp cât voi gândi.

nu-mi place să spun asta, fiindcă sună clișeic. dar trebuie să recunosc, tu ai fost pilonul meu principal de susținere. și niciodată nu te voi uita. rar uit oameni, rar uit figuri.

mai ales pe tine. nu am cum să te uit! și se-mplinesc, totuși, 7 ani de când ai plecat de lângă mine, de lângă noi. ți-ai pus geanta în spate, te-ai încălțat cu șlapii, că era cald. ți-ai aprins țigara, ți-ai băut paharul de vin, și dus ai fost, câmpul te chema, nemărginitul, plinul de porumb, de tufișuri înalte, pe colț fiind Biserica la care mă duceai și adormeai lângă mine, știind că ești la tine acasă, și că Tăticul te veghea!

ai plecat, dar nu înainte de a te asigura că vei veni la nunta nepoților tăi, cu mașini și tot tacâmul. și se fac 7 ani.

bătrâne, nimeni nu te-a uitat!

Malevich & Pound


„Îți mulțumesc, indiferent de ce urmează!” Și, apoi, s-a întors
Și, așa cum lumina soarelui de pe florile agățătoare
Dispare când vântul le-a ridicat în lături,
A plecat în grabă de la mine. Nu; orice s-ar întâmpla,
O oră a fost luminată de soare, și nici chiar cei mai mari zei
Nu aveau ceva mai lăudabil de făcut
Decât să urmărească cum acea oră a trecut.

Ezra Pound — Erat Hora/ Era Ora, traducere proprie

Surse: pictura, poemul

din lecturile mele


 

Bacon zicea că cei atei sunt cei care s-au apucat de filosofie, dar superficial; că adevărații creștini sunt cei care au aprofundat filosofia și au mers cu aprofundarea până la capăt.

îi cam dau dreptate, fiindcă nea Crainic, Nichifor pre prenumele său, are o carte intitulată Nostalgia Paradisului, compusă din trei părți mari și late; I-a parte e legată de creștinism, influențele creștinismului, cultura și creștinismul (felul în care cele două se îmbină etc.), a II-a parte e legată de estetică (arta, muzica, pictura etc. — nu am abordat-o fiindcă nu-mi permitea nici timpul, și nici nu servea precisamente scopului meu), parte pe care o putem deduce din lecturarea părților I și a III-a; și partea a III-a în care tratează tema aceasta a Nostalgiei, în care spune și indică cam cum ar arăta paradisul dacă oamenii ar fi așa și așa, și pe dincolo, și așa mai departe.

de ce zic că ceea ce zicea Bacon este adevărat? fiindcă Nichifor Crainic este modelul perfect de luat în calcul: a aprofundat texte filosoficești, din cele grecești, teosofice, teologice etc., prin care a ajuns la ceea ce el a zis (el, sau, mă rog, Petru Ursache — cel care a postfațat cartea) că se cheamă iluminare divină (often found in mysticism), prin care a (re)găsit rădăcinile divine, l-a regăsit pe Dumnezeu etc.

cartea merită citită, oferă o perspectivă nouă, să zicem așa, în ton cu Ursache, în materie de estetică ortodoxistă/ religioasă. și Crainic nu este singurul model ce poate fi dat.

cred…

 

Peter Pan & Aang, partea 2


 

data trecută am rămas la descrierea numărului de personaje, număr care este același în ambele seriale; șase fiind un număr care exprimă:
„unirea a două complexe” (Ivan Evseev — Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale, Ed. Amarcord, Timișoara, 1994), reprezintă „concurența dintre bine și rău, dintre Dumnezeu și Satana. E un număr al medierii, e hexameronul biblic: trecerea de la Principiu la Manifestare s-a produs în sase zile ale creației. În simbolica formelor geometrice îi corespunde hexagonul (steaua lui Solomon, scutul lui David), alcătuit din două triunghiuri inversate si suprapuse, simbolizând totalizarea și armonizarea polarităților lumii” (op. cit.).

revenind la discuție, cele șase personaje reprezintă armonizarea principiilor Bine și Rău, Răul devenind Bine (Zuko îl vânează pe Aang pentru a se răscumpăra pe sine și onoarea sa, Vorbărețul o „vânează” pe Wendy pentru că i s-a spus că ar fi o pasăre mare, și deci o săgetează).

ziceam că acțiunea are loc pe două planuri; o dată: lupta dintre Peter Pan și Captain Hook — lupta din castelul său, de unde Hook plănuiește să cucerească Neverland, după care echilibrul este afectat de revenirea (subită sau oricum) a lui Darkness, principiul prim, întunericul, Materia Primă, Mu-Devi, Mulaprakriti, care se folosește de cele trei gune (lacheii săi) pentru a menține „ordinea” atâta timp cât este nevoie pentru a-și duce la capăt planul de distrugere a vieții, luminii („totul va fi înghițit de întuneric”, zice Darkness); în cazul lui Aang lucrurile sunt similare: Lord Ozay vrea să cucerească cele trei națiuni: Pământ, Ba Sing Se, Apă, Cele două triburi surori (the Northern and Southern Water Tribes), Aer, Templele de Aer Estic și Nordic; pentru asta, folosindu-se de cometa lui Sozin, acesta arde tot (în serial se vorbește despre  și avem drept personaje pe „benders”, persoane capabile să mânuiască materia primă, fie ea apă, foc, pământ aer), pentru ca mai apoi Tot să renască din mânuirea Lordului Ozay, devenit Regele Phoenix — precum pasărea Phoenix din cenușa sa.

aceste două niveluri se bazează pe acel „joc de echilibru”, strategii de joc, de atac, fiindcă personajele se mișcă în tandem până când ajung față în față, lupta dintre principii, Bine-Rău, Lumină-Întuneric.

de-a lungul episoadelor, însă, apar câteva situații în care cei doi eroi, Peter & Aang, trec prin ceea ce se cheamă „regressum in utero”, sărăcirea pe care o practică yoghinii, pe de o parte, sau acei meditativi musulmani, care se leapădă de orice valoare, orice bun terestru pentru a se umple de bunuri spirituale, Lumina bunăoară. la fel fac și Aang și Peter, fiindcă Peter, de la un punct încolo, nu mai are nimic, în sensul că bunurile sale materiale sunt distruse în lupta contra lui Hook de la castel, moment în care Hook le distruge casa, sediul, lumea, centrul. mai apoi, aceștia pleacă într-o călătorie pentru a o regăsi pe Clopoțel, care-și dăduse viața pentru a-l salva pe Peter de la moarte, același lucru făcându-l și Aang pentru Appa, Appa fiind răpit de „sand benders” și Aang plecând în căutarea acestuia, moment în care Aang se simte gol, se simte înjumătățit, Appa fiind o parte a lui complementară.

mai este asemănarea dintre cuplurile Peter-Wendy — Aang-Katara, cupluri care vor rămâne împreună pe tot parcursul serialelor, fiind mereu sau aproape mereu împreună, reprezentând acele energii ce se află în mișcare perpetuă (și iarăși se poate face referire la Yin-Yang, fiind cel mai reprezentativ simbol al acelei mișcări în tandem, în care principiul masculin și cel feminin se află mereu în mișcare de menținere a echilibrului lumii, la o adică).

însă dintr-un punct cele două seriale se diferențiază, Peter Pan ducând-o pe Wendy acasă, rămânând copil, la stadiul de manifestare a unei energii pozitive, candide, mereu aflată în stare incipientă, protector al Neverland, spirit ghid al celor „unși” (se arată doar copiilor și adolescenților – iar dragostea pe care o resimte față de Wendy nu se cristalizează în vreo formă anume, deși Wendy ajunge să țină mai mult decât „trebuie” la Peter, fapt ce ar dezbalansa/ dezechilibra starea de fapt a lucrurilor, ceea ce legile naturale care guvernează Neverland nu permit, în timp ce Aang și Katara își declară dragostea ce o resimt unul pentru celălalt, se căsătoresc (din câte am citit) și au un copil, viitorul Avatar, reîncarnare a spiritului lumii, care are în grijă planeta, energiile cosmice, chakra etc. etc.

(din punctul meu de vedere, Peter Pan ar fi un personaj tragic, nu în sensul cunoscut de milenii, ci în sensul că nu trece de un anume prag al unei maturități spirituale, rămânând același copil giumbușlucaș, sincer, onest, de onoare etc., fără a se metamorfoza în ceva superior, dar fiind totodată superior prin abilitățile și bunătatea sa (his kindness of heart).

cam asta ar fi despre asemănări; probabil că s-ar putea continua, dar nu am nici materialul necesar și nici nu vreau să stric ceea ce am scris până acum. cu toate astea, ambele desene (încă) îmi plac; în sensul că dincolo de asta au învățăminte morale și sunt o alternativă la ceea ce ni se oferă în materie de desene etc., unele fiind stupide, cretinoide, fără rost etc. etc.

cheers!

 

Dalí & Pound, again


Această femeie în capot alb, pe care-l numește
neglijeu,
Este, pentru moment, stăpâna prietenei mele,
Și picioarele albe, delicate, ale câinelui ei alb
nu sunt mai delicate decât este ea,
Nici însuși Gautier nu ar fi disprețuit contrastele lor
în alb
În timp ce ea stă pe imensul scaun
Între cele două lumânări leneșe

Ezra Pound – Albatre, traducere proprie

Surse: poemul, pictura.

Peter Pan & Aang, partea 1


 

zilele astea m-am (re)uitat la Peter Pan: The Animated Series, cel de-l dădea pe Fox TV, pe care-l știți cu toții.

pentru cei de nu-l știți, pe scurt: Peter Pan este un băiat din „Neverland” (tradus prin „Țara Nimănui” — deși, sunt sigur, o traducere mai ad litteram s-ar fi putut face), care nu are o mamă — sau, cel puțin, nu o cunoaște, care este prieten cu alți trei băieți: Vorbărețul, Crețul și Micuțul — cel mare, cu pălărie roșiatică, ceva, e Vorbărețul; Micuțul, tipul mic, alb, durduliu, iar Crețul, cel cu pălăria ca de arici), care are ca spirit protector pe Clopoțel, o zână năstrușnică, căreia-i place să se joace cu cei din jur și să(-i) mintă.
acesta-și pierde umbra, care a fugit în Londra, la familia Darling, unde încape pe mâna lui Wendy, a lui John și a lui Michael, frați. aceștia ajung în Țara Nimănui, unde au parte de aventuri cu pirații și cu vrăjitoarea. mai mult nu mai spun.

ceea ce aș fi vrut să fac, dar nu știu de ce nu fac, ar fi fost o asemănare între Peter Pan: The Animated Series și Avatar: The Last Airbender.

asemănări: fiindcă cele două seriale, deși diferite ca încadrare culturală, spațială etc., se aseamănă prin tipul/ tipologia personajelor, „animalele” totemice, adjuvanții (și numărul acestora, care pare să se respecte în proporție) și principiul pe care sunt construite ambele desene animate: lupta dintre Bine și Rău, la o scală nivelară diferită, de la „superficial” la „de profundis”, în sensul că aventurile și traiectul personajelor sunt de tip circular, concentric aș spune, restrângându-se din ce în ce, până când (se) ajunge într-un punct terminus, de unde nu se poate trece mai departe decât printr-o luptă între principii (Bine – Rău, Yin-Yang, Viață – Moarte, Negru – Alb, Foc – Apă etc.) cu ajutorul adjuvanților și al „animalelor” totemice.

spun că cele două desene sunt similare fiindcă atât Aang, protagonistul seriei Avatar, cât și Peter Pan sunt adolescenți, amândoi nu au nicio legătură cu trecutul, nu-și cunosc prea bine trecutul (cel puțin, Peter Pan nu are așa ceva — amintiri despre mama sa, cum arăta etc.; în fond, în afară de viața de călugăr de la The Western Air Temple, nici Aang nu are vreo amintire despre el ca nou-născut, despre părinții săi etc.), sunt copilăroși, calzi, candizi etc., atât Peter, cât și Aang au alături de ei principiul feminin (sau principiul acțiunii — ca să preluăm termeni manolescieni), în cazul lui Aang este vorba despre Katara, „a water bender from the Southern Water Tribe”), în cazul lui Peter, despre Wendy, despre care am pomenit; dincolo de asta, se respectă o oarecare ordine cantitativ-numerică a personajelor; Peter are „în spatele său” șase personaje, care-l ajută în aventurile sale, Wendy, John, Michael, Crețul, Micuțul, Vorbărețul + „animalul” totemic Clopoțel (Tinkerbell, în engleză, în orig.); în cazul lui Aang, îi avem pe Katara, Sokka, Zuko, Uncle Iroh, Toph Bei Fong, Suki + animalul totemic Appa (bizon zburător cu șase picioare). + lupta dintre principii Bine – Rău, Yin – Yang etc.

de aici încolo, intrăm pe un alt făgaș; deși similarități rămân; însă, fiind ora care este, voi scrie un articol ulterior, partea a II-a, în care voi reveni cu detalii.