Home » eseu » ca de sâmbătă dimineața, când afară e soare și zăpada se topește încet

ca de sâmbătă dimineața, când afară e soare și zăpada se topește încet


ziceam într-un articol precedent, de fapt, chiar precedentul articol, că nu-mi mai este frică de moarte. că o caut cu/ în disperare. de ce zic asta? simplu: trebuie să fii pregătit să mori în orice clipă, nu în sensul că trebuie să trăiești mereu cu gândul prezenței continue a morții.

singurul adevăr incontestabil, zicea nu mai știu cine (Descartes nu, Camus, parcă. nu mai știu), pe care omul îl știe și îl simte încă din timpul vieții este acest lucru: iminența morții. da, faptul că există moarte. în contextul întrebărilor: ce e viața, există viață după moarte, există Dumnezeu, Rai, Iad, Nirvāṇa?, și așa mai departe, s-a făcut această afirmație: nu știm ce este după moarte, dar știm sigur că omul moare. acesta e singurul lucru de care nu mă pot îndoi (mă pot îndoi de multe lucruri, viață, existența omului, omul, religie etc., dar nu mă pot îndoi de faptul că mă pot îndoi — premisa sau maxima carteziană fiind, acum, parafrazată la maxim de mine).

așadar, nu are rost să ne prefacem că nu există moartea, că suntem invincibili, în fond, ea nu face nimic altceva decât să păstreze echilibrul acestei vieți (viața în general): unii se nasc, alții mor, „vine o zi când se va sfârși”, cum ziceau cei de la Holograf.

nu trebuie să trăim acum timorați, în anxietate, cu frica în sân că o mașină va da peste noi, că un nenic ne va viola/ fura/ sechestra/ maltratata și apoi ne va ucide, ar fi absurd, ar fi exagerat, ar fi impropriu (însuși exemplul este exagerat), dar trebuie să fim conștienți de ea, să știm că ea există, și că oricând putem fi atinși de ea (în mitologia greacă erau acele trei femei, prezentul, trecutul și viitorul, care, folosind o foarfecă magică — desenul Hercule 🙂 —, tăiau firul vieții muritorilor, atunci când le venea sorocul).

m-a obsedat această idee de când am conștientizat-o prima oară, când mi-am dat seama că bunicul meu va muri (ce chestie, nu?), și știu că, orice aș fi făcut, nu puteam opri timpul etc., și m-a ros, și m-a ros, și m-a ros. nu trebuie să fim pesimiști, extremiști, nihiliști etc., ci trebuie să trăim viața așa cum trebuie, în mod echilibrat, potrivit, să valorizăm ce e de valorizat, să ne bucurăm de oamenii din jurul nostru, lucrurile simple, norii, soarele, ploaia, frigul, zăpada, răceala, cearcănele soției de dimineață, părul nostru ciufulit, dulcea lene de sâmbătă dimineața, pentru că esențele tari vin în esențe mici, pentru că bucuriile vieții sunt prezente încă, și fiindcă e un mod de a mă automotiva. (bine, lucrurile astea au mai fost spuse înaintea mea cu mult mai frumos, dar asta e)

have a nice weekend now!

Advertisements

One thought on “ca de sâmbătă dimineața, când afară e soare și zăpada se topește încet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s