Home » de prin periodice » Edgar Allan Poe, extrase

Edgar Allan Poe, extrase


P. Vorbești de „ființele” elementare. În afara omului există și ate ființe gânditoare elementare?
V. Diversa conglomerare a materiei rare în nebuloase, în planete, sori și alte corpuri care nu sunt nici nebuloase, nici sori, nici planete se face cu unicul scop de a oferi pabulum organelor idiosincrasice ale unui număr infinit de ființe elementare. Fără necesitatea vieții elementare, anterioare celei ultime, n-ar fi existat corpuri ca acestea. Fiecare dintre ele este locuit de o varietate distinctă de ființe organice, elementare, gânditoare. Odată cu moartea sau metamorfoza, aceste ființe, bucurându-se de viața ultimă — de nemurire — și știutoare a tuturor secretelor în afară de unul, acționează toate lucrurile și cutreieră pretutindeni doar prin simpla lor voință: – locuind nu aștrii, care ne par singurele realități, și pentru a căror acomodare, socotim noi în orbirea noastră, ar fi fost creat spațiul – ci însuși acest SPAȚIU – această infinitate, a cărei vastitate cu adevărat substanțială înghite stelele-umbre – ștergându-le ca nonentități din percepția îngerilor.
P. Afirmi că „fără necesitatea vieții elementare n-ar fi existat nicio «stea»”. Dar de ce această necesitate?
V. În viața anorganică, întocmai ca în materia anorganică în general, nu există nimic care să împiedice acțiunea unei legi unice – Voința Divină. Cu scopul de a se ridica un obstacol, au fost create viața organică și materia (complexă, substanțială și supusă legilor).
P. Dar revin: de ce trebuia creat acest obstacol?
V. Rezultatul legii neviolate este perfecțiunea — adevărat — perfecțiunea negativă. Rezultatul legii violate este imperfecțiunea, durerea reală, inutilă. Prin obstacolele ridicate de numărul, complexitatea și substanțialitatea legilor vieții organice și ale materiei, violarea legii devine, într-o anumită măsură, accesibilă. Astfel, durerea, care este imposibilă în viața anorganică, este posibilă în cea organică.
P. Dar în ce scop devine posibilă durerea?
V. Toate lucrurile sunt, prin comparație, bune sau rele. O analiză cât de simplă ne arată că în toae cazurile plăcerea nu e decât contrastul durerii. Plăcerea în sine este o simplă idee. Ca să fii fericit într-un moment anume trebuie totodată să suferi. A nu fi suferit niciodată înseamnă a nu fi fost binecuvântat niciodată. Dar s-a demonstrat că în viața anorganică nu poate exista durere; de aici necesitatea organicului. Durerea vieții primitive a Pământului este singura bază a fericirii vieții ultime a Raiului.
P. Totuși mi-e imposibil să înțeleg una dintre exprimările tale: „vastitatea cu adevărat substanțială a infinității”.
V. Probabil pentru că ai o concepție oarecum generală despre termenul însuși de „substanță”. Nu trebuie să o considerăm o o calitate, ci un sentiment: – ea este percepție, la ființele gânditoare, a adaptării materiei la propria lor organizare. Există nenumărate lucruri pe Pământ care pentru locuitorii lui Venus n-ar fi decât nihilitate — nenumărate lucruri vizibile și tangibile pe Venus, de a căror existență n-am putea fi convinși sub nicio formă. Dar pentru ființele anorganice – pentru îngeri – întreaga materie neparticulată este substanță; adică tot ce numim „spațiu”, pentru ele este cea mai autentică substanțialitate – până una-alta, aștrii, prin care ceea ce socotim a fi materialitatea lor, scăpând simțului angelic, tot așa cum materia neparticulată, prin ceea ce considerăm a fi imaterialitatea ei, eludează organicul.
Pe când somnambulul rostea aceste ultime cuvinte, pe un ton anemic, am observat pe chipul său o expresie ciudată care m-a alarmat întru câtva și m-a determinat să-l trezesc imediat. De-abia am isprăvit, când acesta, cu un surâs luminos iradiindu-i toate trăsăturile, căzu înapoi pe pernă și-și dete sufletul. Am observa că în mai puțin de un minut cadavrul său căpătase rigiditatea dură a pietrei. Fruntea îi era rece ca gheața. Așa ceva ar fi trebuit să apară în mod obișnuit doar după îndelunga apăsare a mâinii lui Azrael. Oare într-adevăr în ultima parte a discursului său somnambulul mi se adresase din tărâmul umbrelor? «»

Edgar Allan Poe — Revelație mesmerică, în Misterul lui Marie Rogêt. Schițe, nuvele, povestiri. 1843 — 1849, Ed. Polirom, Iași, 2008, traducere din limba engleză, note și comentarii de Liviu Cotrău, pp. 147-148

NOTE SPORADICE DESPRE PISICI. Pisicile au fost inventate pentru prima oară în grădina Edenului. Potrivit rabinilor, Eva avea o pisică, boteza Pusey, iar din această împrejurare a apărut la popoarele din Răsărit o sectă de adoratori ai pisicilor, numiți puseyiși, o sectă care, se spune, mai există și astăzi pe undeva.(…) Pisicile sunt modeste. Ele nu fac caz de însușirile lor. N-ai să auzi niciodată de o pisică educată. E ceva obișnuit să auzi de porci, urși și câini educați, care îți pot spune cât e ceasul și câți spectatori au venit (acest din urmă răspuns e ușor de dat, spre tristețea prezentatorului). Dar cine a auzit vreodată de o pisică educată? Pisica pretinde că nu se pricepe la nimic, nici la pian, nici la cântatul din gură. (…) Pisica intonând o serenadă scoate un sunet asemănător cu cel al bebelușului care suferă de colici și cu care deseori e confundată.

Edgar Allan Poe — op. cit., pp. 287-288

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s