Home » eseu » Roger Garaudy — interpretare textualistă

Roger Garaudy — interpretare textualistă


„Un om a fost strivit ieri de trenul 131, pe linia 3, în stația de metrou Saint-Lazare (…) Acest om avea douăzeci și nouă de ani. Ieri Bernard umbla la capătul peronului în lung și în lat; el i-a dat la o parte pe călători, s-a aplecat pentru a vedea luminile locomotivei și s-a aruncat pe șine, cu picioarele lipite și brațele strânse în lungul corpului, ca un scufundător. Cu amândouă picioarele tăiate, cu fața arsă, a murit pe loc. De acum nu va mai da ocol colțului străzii Ordener, acolo unde, când era copil mic, descoperea jocul cu bile și de-a prinselea; nu va mai urca scara îngustă mirosind a prăjeală și a closet; nu va mai citi, sprijinit pe mașina de gătit cu gaz de sub lucarna bucătăriei, ofertele de serviciu din Parisiene Libere. Învățase meseria tatălui său: croitor la confecții; de cinci luni este șomer: mică publicitate, scări, refuzuri brutale… și apoi hainele sale au devenit atât de zdrențăroase că nici nu mai îndrăznea să iasă cu ele. Ați stat zile întregi în pat cu sentimentul că nu mai aveți chip de om într-o lume care refuză mâinele dv.? Bernard auzea din bucătăria aflată dincolo de peretele subțire, zgomot de cratițe: de când a ajuns șomer trăiește pe spinarea mamei lui; a ieșit încă o dată; la uzină nu l-au angajat ca salahor pentru că e prea slab; la birou, un șef de serviciu s-a uitat batjocoritor la pantofii săi găuriți: nu e de lucru. În ziua următoare, la șapte dimineața, s-a strecurat în metroul Saint-Lazare la ora când lumea pleacă la serviciu. Toți sunt robii timpului, preocupați de treburile lor. El este liber, poate să meargă la muzeu sau la florile din parcuri, e liber să se gândească la fizica lui Einstein sau la Concepția imaculată. Pentru moment, el se simte mai ales liber să aleagă între robinetul de gaz metan și trenul de metrou.

E ora șapte dimineața. Începe ziua unui om liber: Un om a fost strivit de trenul 131. Bernard, un om liber între oameni liberi, a fost strivit de această libertate.”

Roger Garaudy

începem această zi cu o analiză critico-literară (din părți) a acestui fragment de text.

rugat să-i fac o analiză pe blog, am purces să-l citesc. iar și iar și iar. ce descoperim noi? păi, în primul rând, că „Un om a fost strivit ieri de trenul 131, pe linia 3, în stația de metrou Saint-Lazare (…)”. nimic bombastic. textul începe jurnalistic, scurt și la obiect. dar sfârșitul este unul interesant: „E ora șapte dimineața. Începe ziua unui om liber (s.n.): Un om a fost strivit de trenul 131. Bernard, un om liber între oameni liberi, a fost strivit de această libertate”. este un sfârșit ironic.

în sensul că cel care este liber, cel care, în timp ce „Toți sunt robii timpului, preocupați de treburile lor. El este liber, poate să meargă la muzeu sau la florile din parcuri, e liber să se gândească la fizica lui Einstein sau la Concepția imaculată. Pentru moment, el se simte mai ales liber să aleagă între robinetul de gaz metan și trenul de metrou”. el a fost cel care a murit strivit de libertate fiindcă, probabil, în concepția autorului, libertatea este un concept zdrobitor. în sensul că niciun om nu este liber în niciun fel. cel puțin, nu intrinsec. așa văd eu aceste propoziții: libertatea nu este ceva exterior nouă, nu pentru că nu ar fi posibil (și, aici, avem exemplu pustnicilor, cei care sunt liberi, o libertate manifestă, exterioară; sau strămoșii noștri homo ludens, homo sapiens și formațiunile sociale dinainte de formarea triburilor și diferențierea după criteriul forței și rangului social; deci triburile primitive), ci fiindcă în societate, societatea care reglementează mersul trenurilor, omul nu este niciodată liber să-și manifeste propria voință, ci mereu trebuie să se supună unor criterii, unor reguli de comportament, de existență.

iar acest om, Bernard, omul liber între oameni (mai mult sau mai puțin liberi) este ucis de puterea covârșitoare pe care o are soarta, impersonată de un tren, banal accident feroviar cauzat de neatenția lui Bernard, care, aflat în culmea fericirii datorate libertății, nu s-a asigurat și a fost călcat ca un câine de tren. așa s-ar părea, dar, dat fiind trecutul autorului, putem trata acest fapt și din perspectiva cealaltă, anume: omul liber – într-un stat condus după anumite rigori, după voința celui care are puterea și care conduce legea – nu are niciun drept la libertate. omul să nu gândească pentru sine, Statul gândește pentru om (omul fiind instanța colectivă pentru popor și viceversa).

așadar, se poate interpreta și în felul acesta. tot ce se poate.

oricum, fragmentul ne arată o viață parazitară (da, se vede, e evident), un inadaptat al societății (și mă duce cu gândul la musiu Joseph K., din Procesul, care, la fel sau similar, se consideră liber să facă ce dorește: poate să fugă sau nu de gardienii trimiși să-l observe și să se asigure că nu fuge), un om care nu se poate adapta la noile rigori sociale, la noile transformări ideologico-politice (și sociale).

cam atât. am cam divagat? m-am învârtit în jurul cozii? voi să-mi spuneți.
zeii să decidă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s