Home » de prin periodice » poezii din volum

poezii din volum


când făceam dragoste și te sărutam pe gât și te zgâriam pe coasta din care ai țâșnit cu sete, cu viață,

când te cuprindeam toată și te sorbeam cu nesaț, de parcă nu am mai băut apă de atâta amar de timp, simțeam cum venele toate-mi zvâcneau, dădeau să se întindă și să ne înghită pe amândoi, să ne facă un ghem de ață și de sânge.

și ne rostogoleam încolăciți unul în jurul
celuilalt,

în timp ce pereții ne priveau

nepăsători

*

am vânturat murăturile, am stat în bucătăria aia plină de noi, bucătăria în care am stat un an întreg și ne-am băut cafeaua, și ceaiul, mai ales ceaiul, mai ales ceaiul. bucătăria în care umbrele noastre au spart pereții, s-au uitat pe geamurile vecinilor,/ da, pe geamurile vecinilor s-au uitat să vadă, nu cumva acolo stă vreo barză?

aceeași bucătărie, goală, seacă.

cafeaua a făcut lăstari, din ei ies boabe de cafea pe care le folosesc pentru a-ți citi în palmă, nu te-am mai atins, și toți vorbesc despre femei, despre sânii lor albi/ ca zăpada, curați, ispititori,/ dar ei nu știu, nu știu că din sânul tău s-a alăptat și bunul dumnezeu.

poezia asta-i prea subțire, vă rog să mă scuzați, eu nu vreau decât să vă spun că mi-e dor. mi-e pur și simplu dor, și orice apă are murmur de femeie,

*

ia-mă de mână. aruncă-mă. tavanul e lăsat. afară plouă de două zile, iar ești supărată că plec în timp ce tu vei sta acasă, închisă între acești patru pereți, între patru pereți.

e bine să ai suflet de copil, că te menții tânăr și-ți permiți să pufăi la țigări ca la femei triste, dornice de amor ghebos și trăiri pline de extaz. suntem obosiți, Linda, odihnește-te.

ești bătrână. bătrână de pe vremea bunică-mii, când erai cât un bob de mazăre și stăteai/ sub pat/ ascunsă. speriată de bătăile primite. dormi. dormi și mori mângâiată pentru toate bătăile primite/ în tinerețe.

în fond, toate sunt scrise în aer. iar eu voi sta și te voi mângâia până nu vei mai sforăi.

fum de țigară
și amor.
femei obosite, plictisite de atâtea șoapte dulci, poșircă și.

iubiri consumate într-o toaletă publică, în timp ce șuvoiul de oameni circulă de-a lungul asfaltului ca-n poemele din tinerețe.
iubiri consumate într-o cameră ieftină într-un oraș de provincie, acolo unde perușii stau atârnați invers, iar triștii se uită la umbrele lor, când plouă și îi ard până la oase, până la sânge. până țâșnește din ei sângele ca dintr-o fântână arteziană în care o domnișoară palidă, slabă. de înger, se uită în gol după iubitul ei, mort, împușcat în spate ca un câine.
dar ea-l așteaptă.

bătrâne
femei și țigări
ieftine.

*

cerul e cuprins de o umbră pumn, vrea să-l strângă, să dea în el,

și lovește cerul, care tace. ca un perete, sunetul se pierde surd prin împrejurimi, nici măcar sângele care

se izbește de pereții vaselor, vrând să iasă la lumină, nu poate rezolva ceva.

cerul tace, moment în care soarele se agață în cablurile electrice, păsările îl ciugulesc, iar eu

stau liniștit pe bordură, în jurul meu desenez un cerc din scrum de țigară, aștept spasmul prin care pumnul umbră sau umbra pumnului va cădea liniștită pe firele electrice.

*

în jur totul vibrează, ca diapazonul; stăm pe bancă, oamenii se scurg în jurul nostru, înfometați de noi, se izbesc de țestoasa ce ne duce de pe un mal pe celălalt, molcom;

pietre cresc în pielea mea, noaptea ne cuprinde pe după gât ca o femeie în călduri.

sângele clocotește. se izbește de pereții ce-l căptușesc.

*

copiii urlă fericiți, toamna se lasă peste noi cu toată greutatea ei,

frunzele se lasă peste noi și ne îngroapă sub ele cu tot cu râsul nostru timid, cum o făceau cândva fulgii de nea și cojile de portocală, se lasă peste noi

gesturile noastre stângace.

*

desenez toți pereții din casă și mă gândesc la lucrurile care atârnă ca burta unei femei gata să nască; lucrurile sunt ca oul desenat pe cearceaful cu care se învelesc părinții mei.

bătrânul îmi suflă în ceafă, îmi rășchirează părul și-mi întinde pielea până în grădină, unde cățeaua sapă întruna gropi în care să-mi ascundă oasele.

prin bucătărie trece tramvaiul, în tramvai omul cu vene în coaste face rotocoale de fum, liniștit, cu mâinile-n buzunare, recită poeme, iar femeia

bătrână

mi se dă toată, cu toată rușinea ei pentru o bucățică de pâine și una de spasm.

*

ochii mei se închid ca două degete, atunci când
umbrele noastre se lovesc de crengile copacilor, de umbrele agățate ale copacilor.

uneori
ne înfășurăm într-o coală de hârtie, ne scriem versuri de dragoste, de război și de moarte cu sânge.

tot ce atingi se sparge fluturi,

e un strigăt în mine, un strigăt în fiecare obiect, toate cearceafurile în care ne înveleam, copiifantomă, fiecare scaun, masă, toate se evaporă, nu rămâne nimic, doar strigătul din mine și groapa din voi.

*

iarăși tăcem. se anunță cea mai lungănoapteaanului, noaptea în care oamenii au tăcut,
ca atunci când tai o portocală, o treci peste sânii tăi, o dezmierzi într-un cântec pe care doar bunica îl mai știe, o rostogolești pe brațele tale albe

și o arunci copilăresc în cușca toracelui. o tai cu unghiile, de fapt, doar o perforezi și te delectezi cu tot sucul ce se scurge printre urmele de coajă și unghii.

și tăceam.
în cameră, doar ochii tăi, dincolo de noi, nimic,
doar cea mai lungănoapteaanului, în care oamenii au tăcut.

din Florin Buzdugan – mai mult de trei cuvinte, Editura Junimea, Iași, 2012

Advertisements

2 thoughts on “poezii din volum

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s