Home » de prin periodice » Sorin Titel – „Femeie, iată fiul tău”

Sorin Titel – „Femeie, iată fiul tău”


Privirea mea rămânea curată ca lacrima, niciun gând obscur sau suspect n-o tulbura. Admirația mea pentru ele nu avea nimic erotic, și totuși simțeam, cu întregul meu suflet de copil neștiutor, că voi, femeile, sunteți altfel, cu totul altfel decât noi bărbații, și că o lume fără voi, fără strălucirea, uluitoarea, luminoasa voastră prezență, nu poate fi decât urâtă, cenușie și tristă; simțeam acest lucru înainte de a descoperi deci ceea ce se cheamă „atracția sexuală (…).

(…)

O carte, îi explica ea mamei, trebuie să-ți ofere și ceva mai deosebit: o descriere de natură, un peisaj, puțină dragoste, adăugă ea zâmbind ușor nostalgică. Nu pot spune că mă dau în vânt după romanele de dragoste, nu mai sunt la o asemenea vârstă, dar oricum într-un roman trebuie să se întâmple și ceva care să fie altfel decât în viața de fiecare zi… Uite, pe mine necazurile nu m-au ocolit, ba dimpotrivă, odată, când o să ai mai multă vreme, o să-ți povestesc prin câte am trecut, și totuși nu-mi plac cărțile care descriu numai ceea ce e urât în viață.

(…)

Mă gândesc că Sartre – oricând gata să sufere pentru fiecare nedreptate comisă la mii de kilometri depărtare de cafenelele de pe Saint-Germain de Prés – n-ar fi fost în stare s-o înțeleagă pe mama. Ea, care se arăta a fi mult mai afectată de amigdalele băiatului ei decât de o criză de guvern din Indochina! Știa atât de puține lucruri despre marile holocausturi ale istoriei! Mult mai preocupată era deci să găsească ulei de floarea-soarelui sau făină de porumb, să se aprovizioneze din timp cu cartofi pentru la iarnă decât de dramele cumplite și strigătoare la cer întâmplate peste mări și oceane. Am putea s-o certăm aspru pe mama – ni-l și închipuim pe marele filosof gata s-o facă harcea-parcea, privind-o cu necruțare prin ochelarii lui cu multe dioptrii – pentru incapacitatea ei de a se ridica la un nivel mai înalt de abstracțiune -, dar nu vrem s-o facem (chiar cu riscul de a-i supăra pe toți adepții lui Jean-Paul Sartre!), nu vrem s-o atingem pe mama nici cu o floare, cum se spune. Din ce pricină suntem atât de atenți să n-o supărăm și să nu ne ridicăm împotrivă-i? Pentru că suntem convinși că ființe asemeni mamei duc tot greul lumii acesteia și fac, în același timp, ca lumea să continue, să fie posibilă viața noastră, oricât de necruțătoare ar fi calamitățile de tot felul – vânturile, ploile, grindinile -, care încearcă să tulbure pacea și liniștea pământului. În fața privirilor critice și foarte severe – și, de ce nu, chiar ușor disprețuitoare – ale gânditorului francez, mama, sărmana de ea, ar putea în orice clipă să se piardă! Are ea oare ce să ofere în schimbul atâtor idei înalte și profunde, atâtor teorii splendid desfășurate, logice și fără nicio fisură și de o impresionantă coerență; poate adică mama să facă față unor atât de teribile confruntări? Decalajul de forțe e atât de mare, încât s-ar putea crede că nu-i rămâne mamei nicio altă alternativă decât să tacă, să se retragă, rușinată de propriile ei limite și îngustimi, într-un colț, continuând să cârpească ciorapi și să se gândească la masa de prânz, să se întrebe adică dacă niște oscioare pot ține locul cărnii și să facă destul de gustoasă supa cu tăiței (pregătită, așa cum știe ea, cu morcovi mulți și cu verdețuri).

 

[+ p. 132, pagina 169]

Sorin Titel — Femeie, iată fiul tău, Editura Eminescu, București, 1991

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s