Home » de prin periodice » Rabindranath Tagore, I – Grădinarul

Rabindranath Tagore, I – Grădinarul


3

În zori am aruncat plasa mea în mare.
Am scos din adâncul întunecat lucruri ciudate de-o frumusețe rară – unele luminând ca un surâs în jur, altele scânteind ca lacrima în priviri și altele în văpăi. ca obrajii mireselor.
Când am ajuns acasă așa, încărcat cu toate poverile zilei, iubita mea în grădină sta despletind în voie petalele unei flori.
Am șovăit o clipă și-apoi lăsai să cadă la picioarele ei tot ce adusesem și rămăsei tăcut.
Ea-și aruncă privirile asupra lor și spuse: „Ce sunt aceste lucruri atât de ciudate? La ce folosesc?”.
Eu plecai capul rușinat și gândii: „Eu nu m-am străduit pentru aceste lucruri și nu le-am cumpărat în târg; ele nu sunt darurile vrednice de ea”.
Apoi noaptea întreagă le-aruncai rând pe rând pe toate în stradă.
În zori veniră călătorii; ei le strânseseră și cu ei le purtară în țări îndepărtate.

6

Pasărea cea îmblânzită era într-o colivie, iar pasărea cea liberă era în pădure.
Ele se-ntâlniră când le veni vremea,printr-o hotărâre a destinului.
Pasărea liberă striga, „O, iubita mea, să zburăm în pădure”.
Pasărea cea îmblânzită șoptea: „Vino aici, să trăim împreună în colivie”.
„Dar între zăbrele, spunea pasărea liberă, cum să-ți afli locul unde să-ntinzi aripile în voie?”
„Vai, strigă cea îmblânzită, nici n-aș putea înțelege ce rost are să stai cocoțată în cer.”

Cea liberă strigă: „Drăguța mea, să-mi cânți cântecele din țara pădurilor.”
Cea îmblânzită spunea:„Stai alături de mine, să te-nvăț vorbirea celor învățați.”
Dar pasărea pădurii strigă: „Nu, nu! Niciodată cântecele nu pot să fie învățate.”
Pasărea cea îmblânzită spunea: „Vai mie, eu nu cunosc cântecele din țara pădurilor.”

Iubirea lor este aprinsă de dorință, dar niciodată nu pot să zboare împreună aripă lângă aripă.
Printre zăbrelele coliviei se privesc, zadarnică este însă dorința lor de as e cunoaște una pe cealaltă.
Își flutură aripile tânjind și cântă, „Hai, draga mea, mai aproape de mine”.
Cea liberă strigă: „Eu nu pot veni, mi-e teamă de ușile închise ale coliviei”.
Cea din colivie șoptește: „Vai, aripile mele sunt slabe și moarte”.

11

Vino așa cum ești: nu zăbovi gătindu-te.
Dacă-ți sunt cosițele despletite sau nu ți-a ieșit frumos pieptănătura sau panglicile corsetului tău nu-ți sunt bine strânse, nu mai lua seama.
Vino așa cum ești; nu mai zăbovi gătindu-te.

Vino cu pași grăbiți prin iarbă.
De-ar fi să-ți lunece sandalele în rouă, clinchetul zurgălăilor de la gleznele tale să înceteze, iar perlele colanului tău ți s-ar scutura, nu mai lua seama.
Vino cu pași grăbiți prin iarbă.

Vezi tu nourii învăluind cerul?
Cârduri de cocori își iau zborul de pe celălalt țărm al râului și adieri capricioase de vânt trec șuierând peste bălării.
Vitele îngrijorate își caută adăpostul alergând în sat spre staulele.
Vezi tu nourii învăluind cerul?

Zadarnic aprinzi lampa de găteală acum – ea pâlpâie-n neștire și se stinge în vânt.
Cine poate ști că pleoapele tale n-au fost atinse de funinginea ei? Căci mai întunecați sunt ochii tăi decât norii cei de ploaie.
Zadarnic aprinzi lampa să te gătești acum – ea se stinge.

Vino așa cum ești; nu-ți mai pierde timpul gătindu-te.
De nu ți-e bine împletită cununa nu te neliniști; iar dacă brățara nu ți-a fost bine prinsă, las-o.
Ceru-i acoperit de nori – este târziu.
Vino așa cum ești; nu-ți mai pierde acum timpul gătindu-te.

16

Mâini de mâini se țin împreună și ochi tânjesc la ochi: așa începe povestea inimilor noastre.
E-o noapte senină cu lună de martie; mireasma dulce a florilor henna adie în aer; fluierul meu zace părăsit la pământ; ghirlanda ta de flori a rămas neîmplinită.
Iubirea dintre noi e simplă ca un cântec.

Vălul tău de culoarea șofranului îmbată ochii mei.
Cununa de iasomie pe care mi-o împletești îmi înfășoară inima ca un prinos de slavă.
E un joc de îmbieri și sfieli nesfârșite, de destăinuiri și taine fără șir; ne leagă amintirea câtorva surâsuri și mici gingășii și această dulce zadarnică hârjoană.
Iubirea dintre noi e simplă ca un cântec.

Niciun mister dincolo de prezent; nicio năzuință către imposibil; nicio umbră în urma încântării de astăzi; nicio dibuire în noaptea din adânc.
Iubirea dintre noi e simplă ca un cântec.

Nu rătăcim din calea tuturor cuvintelor spre veșnica tăcere; nu ne înălțăm mâinile spre golul nădejdilor lipsite de temei.
Ne ajunge ceea ce dăruim noi înșine și ceea ce primi.
Noi n-am zdrobit ultima plăcere sau bucurie a vieții pentru a stoarce din ea vinul suferinței.
Iubirea dintre noi e simplă ca un cântec.

20

Zi după zi el vine și pleacă din nou.
Du-te și dă-i o floare din părul meu, prietena mea.
De cumva te-ntreabă cine i-a trimis-o, nu-i spune, te rog, numele meu – căci el vin doar și apoi pleacă iarăși.

El stă în praf sub un copac.
Așază-i acolo o banchetă cu flori și frunze, prietena mea.
Ochii săi sunt triști și ei umplu de tristețe și inima mea.
El nicicând nu spune ce are în minte; el vin doar și pleacă iarăși.

22

Cânt trecu în pași grăbiți pe lângă mine, rochia ei mă atinse.
Din necunoscutul ostrov al inimii venea pe neașteptate o caldă adiere a primăverii.
Foșnetul lin al unei ușoare atingeri mă mângâie o clipă și pieri deodată, ca o petală ruptă a unei flori în vânt.
Căzu pe inima mea ca un suspin al trupului ei și o șoaptă a inimii mele.

Rabindranath Tagore — Grădinarul, ediție bilingvă, traducere de Al. Husar, cuvânt înainte și notă biografică de George Popa, Institutul European, 2006

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s