Home » de prin periodice » Alexandru Maria și Omul metodă

Alexandru Maria și Omul metodă


*

fiţi atenţi câtă poezie zace în lume, de la cărăbuşul fără un picior şi carapace ruptă până la pasărea măiastră care nu există, de la violetele albe de pe balconul cu soare al mamei până la uriaşul sequoia pe care nu-l voi vedea vreodată, de la cascada îngerului şi până la apa căzătoare în veceu, fiţi atenţi, că numai acum mă simt poet, care e acelaşi lucru cu a spune că numai astăzi mă simt
fiind fiinţă,
sunt toate câteva lucruri mici, toate şi aşezate frumos, la locul lor, cum e şi cafeneaua în care ne-am dus de câteva ori să ne uităm la tablouri, spuneam, şi tu te uitai la tablouri, să bem o cafea şi beam amândoi.
uite aşa se ţine o ceaşcă, apucam toarta, ţineam degetul mic şi strâmb drept, eram o caricatură la care tu râdeai, cei din spatele meu erau peretele şi nu ziceau nimic. tu spuneai uite aşa se stă la masă, peretele erau ceilalţi, cădeai ca sfârşită în scaun, te revărsai pe piciorul meu ticăit, peste el şi nu sub, piciorul tău era plin de peşti, îi auzeam cum sfarmă înfundat chitina de prin sălcii.
mai sorbeai puţină cafea, şi eu sorbeam, uite o faţă aproape cunoscută în spatele tău, uite o faţă aproape cunoscută în spatele tău, toate plane toate plate să ştii că e adevărat aproape, să ştiu îţi puneai palma pe degetele mele lebede, eu fâlfâiam,
ne ridicăm, ne ridicăm, doar atât am spus, restul a fost de ochii pereţilor. m-ai întrebat cât e ora, eu m-am uitat şi am aflat că ceasul stătuse de mult.

*

l-am cunoscut acum câteva zile, după ce o noapte întreagă în frig în tricou umblasem. l-am cunoscut într-o dimineaţă, mergeam şi ascultam – cineva-nu-ştiu-cine vorbea despre sensul vieţii
şi al literaturii în genere, despre poezie, ca o curvă, de care să te ştergi sau nu după ce o scrii, cu un prosop,
să nu se vadă că eşti poet, ci doar scriitor de cuvinte. şi era destul de frig afară, vocile îmi spărgeau timpanul, literele parcă se desenau pe spatele ochilor – ai spune că efortul ăsta de a proiecta fiecare literă în parte te încălzeşte oleacă o ţâră şi puţin, dar nu. era destul de frig afară şi nimeni nu tăcea din gură
ţigară după ţigară poeziile lui se mâzgâleau şi rămâneau acolo, undeva între taxiurile în care nu ne urcam, între blocurile cu apartamente cu paturi cu oameni care dormeau şi bine făceau, între, în frig erau poeziile lui. apoi a început ploaia, era aproape noapte, eram obosit – nu voi ajunge acasă singur
îl voi aduce şi pe el cu poemele lui spălate, aşezate la uscat degeaba, nişte haine ude pe care le îmbraci din lipsă de altceva, nişte haine ude care să te răcească. şi bine că a început ploaia spre dimineaţă să şteargă textele mai ceva decât cu un prosop.

*

fără voia mea îmi dau seama că nimic din ce mă înconjoară nu este complicat, fie că sunt oameni, fie că sunt lucruri. chiar dacă sunt vânăt din cauza acestui adevăr şi chiar dacă lângă mine stă dovada lui vie,
nu pot să fugăresc gândul că e de fapt vina furnicilor
nestrivite, a tuturor furnicilor care, marşând, i-au pătruns pe sub piele şi i-au dus-o în ploaie, prin nămol, pentru o iernatică digerare.
desigur, furnicile şi curgerea liniară a timpului sunt de vină şi atunci când, atingându-ne palmele, ne auzim oasele ciocnindu-se uşor.

*

era vremea când toate se petreceau lângă o plajă pustie, când piatra îşi păstra luciditatea. doar uneori îşi ieşea din fire şi spunea vreau să, şi spunea ce-aş mai, şi apoi sărea într-o supă la fel de tristă.

și multele de acest fel.

Alexandru Maria – Omul metodă, Editura Convorbiri literare, 2012

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s