Home » poezie » poem de prin iarnă

poem de prin iarnă


oamenii sunt animale (ne plimbăm pe străzile înghețate ale orașului, aburii noștri se lovesc unul de celălalt, spațiul este mut în jurul nostru, secundele nu se aud, nici bătăile guguștiucilor din noi,

eu mă gândesc la pielea ta ce se răsfrânge în miile de ochi lipiți de asfalt – răsfrânte asupra noastră, tu te gândești la)

copacii goi din fața noastră, lipiți toți ca un morman de oase uitate în măruntaiele pământului (el se gândește la mâna mea înghețată, eu nu simt decât cum gura mea îngheață din ce în ce, la pașii noștri ce nu se aud, de parcă am pluti – așa se întâmplă când bei prea mult vin sau bere, crede că)

toată bura asta de pe jos, așezată ca o folie protectoare, este de fapt scursura ochilor pe care-i călcăm uitați de noi, toți ochii ăștia care ne dezbracă rând pe rând de haine, gânduri, oase, ipseitatea – cuvânt pompos pentru noi – a noastră (și cred că după colț o s-o las să meargă singură înainte, eu o să mă opresc, o să mă chircesc și)

o să crească un copac aici, zicea, și ne vom anina toate amintirile de-o creangă de sus, cum fac copiii cu tenișii lor aruncați

pe firele electrice ale unui cer fracturat.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s