când resemnarea nu mai are rost, intri prin toate spațiile imposibile să cauți. nu contează ce, contează doar să găsesc.
dar uneori. poate pentru că am îmbătrânit, și pașii mei sună hodorogiți, ca vocile bătrânilor bețivi din gara scorojită.
și nu cred să fie vreodată ceva mai puternic decât sentimentul nostalgiei din oase, din praf, de pe perna pe care adorm cu greu, orb aproape.
lumina răsare greu, cu fiecare zi din ce în ce mai greu, oamenii păsările nimicul din ghenele de gunoi de pe rafturile cu cărți rătăcite. și toate gândurile care vin repede-repejor la mine, obediente ca un câine dresat, ca un câine abandonat, nu sunt decât
dar nu le găsesc rostul.
Advertisements
