Home » de prin periodice » demonii lui Dostoievski

demonii lui Dostoievski


„În general vorbind, dacă-mi este îngăduit să-mi exprim aici părerea personală într-o chestiune atât de delicată, toți scriitorii noștri talentați de mâna a doua, pe care opinia publică îi consideră cât timp trăiesc aproape niște genii, nu numai că dispar fără urmă și oarecum dintr-odată din memoria oamenilor din chiar momentul morții, dar se întâmplă ca și în viață fiind încă, odată cu apariția unei noi generații, care ia locul generației lor, adică aceleia în mijlocul căreia s-au afirmat, în mod inevitabil sunt uitați și desconsiderați cu o repeziciune neînchipuită. Toate astea se întâmplă la noi, nu știu cum, prea brusc, ca o schimbare de decor în teatru. O! lucrurile se întâmplă în acest caz cu totul altfel decât cum se întâmplă cu un Pușkin, un Gogol, un Molière sau Voltaire, deci cu toți scriitorii aceștia mari care au avut de exprimat ceva nou, al lor, original. Este adevărat că domnii aceștia talentați de mâna a doua, nu știu cum se întâmplă că, ajungând la o vârstă respectabilă, se dezumflă ei înșiși într-un mod cu totul lamentabil, fără să-și dea seama câtuși de puțin de acest lucru. (…) Orgoliul lor, tocmai spre sfârșitul activității lor, capătă uneori niște proporții surprinzătoare. Dumnezeu știe ce încep ei să-și închipuie despre propria lor persoană, se cred probabil cel puțin niște semizei!

(…)

(…) eu nu urmăresc decât să aflu cauza pentru care oamenii nu se hotărăsc să se sinucidă; atâta tot. Dar nici asta n-are importanță.
– Cum nu se hotărăsc? Nu sunt destule sinucideri?
– Prea puține.
– Găsești într-adevăr?
El nu-mi răspunse, se sculă și începu să se plimbe îngândurat prim cameră.
– Ce-i reține pe oameni, după părerea dumitale, să se sinucidă? îl întrebai eu.
Mă privi distrat, căutând parcă să-și aducă aminte despre ce vorbiserăm.
– Eu… Încă nu știu prea bine… Două prejudecăți îl rețin, două lucruri; numai două; unul mic și neînsemnat, celălalt foarte important. Dar și cel mic este totodată foarte mare.
– Care să fie acel lucru mic?
– Durerea.
– Durerea? Să fie chiar așa de important… În cazul de față?
– O importanță de prim ordin. Există două categorii: unii se sinucid fie din pricina unei mari depresiuni, fie dintr-o pornire furioasă, fie că sunt nebuni, fie cine să-i mai înțeleagă de ce… Aceștia o fac brusc. Nu prea se gândesc la durere, ci o fac instantaneu. Iar alții o fac rațional, aceștia meditează mult și îndelung.
– Cum? Există și oameni care se sinucid rațional?
– Foarte mulți. Dacă n-ar fi existat prejudecăți, numărul lor ar fi fost și mai mare; toți.
– Ei, chiar toți?
El tăcu.
– Dar nu există și metode de a muri fără durere?
– Închipuiește-ți, se opri el în fața mea, închipuiește-ți un pietroi de o mărime imensă, de mărimea acestei case, pietroiul acesta atârnă asupra dumitale, pe cap, vei simți durerea?
– O piatră cât o casă? E înfricoșător, firește.
– Nu-i vorba de frică; vei simți durerea sau nu?
– O piatră cât un munte, un milion de puduri? Bineînțeles că nu mai poate fi vorba de durere.
– Dar să te afli cu adevărat în situația aceasta, știind că această piatră atârnă realmente deasupra capului dumitale, îți va fi negreșit o frică grozavă, că îți va provoca durere. Oricărui savant, oricărui medic, oricât de mare, tuturor o să le fie frică. Știind că nu vor simți nicio durere, totuși vor suferi de frică, cu gândul că o să-i doară.
– Dar cauza cealaltă, cea mare?
– Lumea de dincolo.
– Adică pedeapsa?
– Idiferent ce. Lumea de apoi; lumea de apoi, ca atare.
– Dar nu există atei, care nu cred deloc în lumea de apoi?
Și de data aceasta îmi lăsă întrebarea fără răspuns.
– Poate că judeci dumneata personal?
– Nimeni nu poate judeca decât după el însuși, zise el roșind. Libertatea deplină va veni abia atunci când omului îi va fi absolut egal dacă trăiește sau dacă nu trăiește. Iată scopul final.
– Scopul? Dar atunci poate că nimeni nu va mai dori să trăiască?
– Nimeni, zise el hotărât.
– Omul se teme de moarte fiindcă ține la viața, așa înțeleg eu lucrurile și este un imperativ al firii.
– Este o lașitate și tocmai aici se ascunde toată minciuna! Ochii îi scânteiară. Viața este suferință, viața este spaimă și omul e nefericit. Acum totul nu-i decât suferință și frică. Așa este construită acum lumea. Acum viața i se înfățișează omului în chip de suferință și frică, aici e toată minciuna. Astăzi omul încă nu este om adevărat. Va veni un om nou, fericit și mândru, omul căruia îi va fi absolut indiferent dacă va trăi sau nu; acesta va fi omul nou. Cine va învinge suferința și frica acela va deveni el însuși Dumnezeu. Iar celălalt Dumnezeu nu va mai exista.
– Prin urmare, celălalt Dumnezeu există după părerea dumitale?
– Nu există, dar e prezent. În piatră nu există suferință, dar în frica de piatră suferința există. Dumnezeu este suferința fricii de moarte. Cine va învinge suferința și frica va deveni el însuși Dumnezeu. Atunci va deveni o viață nouă, va fi un om nou, totul va fi nou… Atunci istoria se va împărți în două: de la gorilă până la distrugerea dumnezeirii și de la distrugerea dumnezeirii până la…
– Până la gorilă?
– …până la transformarea fizică a Pământului și a omului. Omul va deveni Dumnezeu și se va transforma fizicește. Și lumea se va transforma, și interesele se vor transforma, și concepțiile, și sentimentele. Cum crezi, se va schimba atunci omul fizicește?
– Dacă îi va fi totuna să trăiască ori să nu trăiască, atunci se vor sinucide probabil cu toții și aceasta va fi, poate, singura schimbare.
– N-are nicio importanță. Vor ucide minciuna. Oricine râvnește la libertatea supremă trebuie să aibă cutezanța de a se sinucide. Cine are curajul să se sinucidă, acela a dezvăluit taina minciunii. Dincolo de aceasta nu există libertate; totul e în asta, iar mai departe nu există nimic. Cine îndrăznește să se sinucidă, acela este Dumnezeu. Astăzi oricine poate să facă așa cu Dumnezeu să nu existe și nimic să nu existe. Dar nimeni încă n-a făcut-o niciodată.”

F. M. Dostoievski — Demonii, traducere din limba rusă de Nicolae Gane, ediția a II-a, editura Polirom, Iași, 2007

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s