Artele marțipane sau cei trei muschetari


o altă pagină ce a luat naștere, cea despre Artele marțipane, proiect al unor constănțeni, 3 la număr, Diana Roman & Yigru Zeltil & Florin Prunaru, care vor să îi ofere Constanței un reviriment, dacă nu o  „imaculată concepție”, cultural-artistic care, speră ei, iar eu alături de ei, va prinde aripi și va deveni ceva […]

On tears — Jack Kerouac


Lacrimile sunt fisura sprâncenelor mele,
Visătorul răvășit
Stând întins într-un triaj
Când pentru a vedea chipul mamei
Revenindu-mi din reveria deșteptătoare
Am plâns ca să înțeleg
Capcana moartea
Și sângele pământului
În care m-am fost văzut — Tată, tată
De ce M-ai uitat?
Moartea și melancolia
Umblă prin oraș —
Nefericire e numele meu mic
Vreau să fiu salvat —
Scufundat — nu pot fi
Nu voi fi
Niciodată nu fusesem făcut —
Atâta vărsat!

Jack Kerouac — Despre lacrimi, traducere proprie

sursa

pohem


frigul de afară stă cuminte la geam și îmi face cu mâna (hai să ieșim în lumea
toată și să ne tot dăm de-a dura până când ne vom o-
pri)
ninsorile de altădată sunt pe drum (le aud cum vin așa cum o femeie presimte când îi va veni sângele
în ovare, în fiecare lună,
în fiecare an,
în fiecare)

mamei îi e dor de mine
tatălui îi e dor de mine
îmi e dor de mine,
dar nu avem timp de lamentări, trebuie să fim pe repedeînainte,

și continuă, și continuă
un cerc cu o mică ieșire, invizibilă

povestea omului


Povestea omului
Îmi face rău
Interior, exterior,
Nu știu de ce
ceva atât de condiționat
Și plin de vorbe
Mă rănește atât de mult.

Sunt rănit
Sunt speriat
Vreau să trăiesc
Vreau să mor
Nu știu
Unde să cotesc
În Vid
Și când

Ies

Pentru că nicio Biserică nu mi-a spus
Niciun Guru nu mă ajută
Niciun sfat
Doar piatra
New Yorkului
Și în cafenea
Auzim
Saxofonul
O, Ruby cel mort
Ucis de un foc de armă
În Treizeci și doi,
Aducând a vremurile de altădată
Și de- tonați
Goliți decapitați
Moartea la oră fixă

Și văd Umbrele
Dansând în Pieire
În dragoste, ținând
Strâns cururile frumoase
Ale fetițelor
Îndrăgostite de sex
Arătându-se
În lenjerie albă
La geamurile de la etajele de sus
Sperând la ce e mai Rău.

Nu mai pot suporta
Deloc
Dacă nu-mi pot apuca poponeața
Până în camera mea

Atunci acesta e adio
Sangsara
Din partea mea
Și în plus
Fetele nu sunt atât de bune
Pe cât par
și Samadhi
E mai bună
Decât crezi
Când începe înăuntru
Lovindu-ți capul
Înăuntru cu Bâzâitul
Aurului sclipitor
Îngerii Raiului
Plângând

Spunând

Te așteptăm
De Dimineață, Jack
De ce ai întârziat atât
Flirtai în camera obscură?
Această Strălucire transcendentală
E jumătatea mai bună
(a Nimicului
cânt)

Okay.
Renunță.
Nebun.
Stop.

Jack Kerouac — Bowery Blues, traducere proprie

sursa

tentativă 4


aș vrea să spun o poveste
însă ghemele cu care mă joc de când eram mititel mi se încurcă între
degete și nu
mai pot să
spun
mă înc-
urc în pov-
este:

era cam așa, într-o zi de iarnă când bunicul
a vrut să ne jucăm de-a v-ați ascuns
și nu l-am mai găsit
mama plângea, bunica plânge, tata, bărbat, a tăcut

credeam că plâng pentru că era cel mai bun, pentru
că nimeni nu-l găsea

dar nu, de fapt,
l-au găsit,
ascuns,
într-o grotă uitată în dealul pe care te
dădeai cândva tumba
și te umpleai de verde
te murdăreai de verde
verde ți se colora sângele
verde, privirea

așa și acum, dar mai puțin,
cumva

despre oameni


„(…) orice s-ar spune sau ar spune cineva, nimic nu poate sta ca dovadă că sunt într-o carte, fiindcă ce diferență este dacă ești într-o carte sau ești pur și simplu, viața nu arată diferit în nici un caz și nici ele, personajele, nu sunt diferite de un om adevărat prin nimic, gândesc și vorbesc ca și cum ar fi făcute din carne și oase și nervi și tot restul, asta e.”

Ștefan Agopian — Tobit, în Opere II. Sara. Tobit. Fric, ed. Polirom, Iași, 2009

Singur


Stând întinsă, gândindu-mă
Azi-noapte
Cum să-i găsesc sufletului meu un cămin
Unde apa nu e sete
Iar bucata de pâine nu e piatră
Am venit cu o soluție
Și nu cred că greșesc
Că nimeni,
Dar nimeni
O poate scoate la capăt aici singur.

Singur, absolut singur
Nimeni, dar nimeni
Nu o poate scoate la capăt aici singur.

Sunt unii milionari
Cu bani cu care nu au ce face
Soțiile lor fug de jur-împrejur ca banshees
Copiii lor cântă blues-urile
Au doctori scumpi
Care să le vindece inimile de piatră.
Dar nimeni
Nu, nimeni
Nu o poate scoate la capăt aici singur

Singur, absolut singur
Nimeni, dar nimeni
Nu o poate scoate la capăt aici singur.

Acum dacă asculți cu atenție
Îți voi spune ce știu
Norii furtunii se adună
Vântul va bate cu putere
Rasa Omului suferă
Și pot auzi gemetele,
Pen’că nimeni,
Dar nimeni
Nu o poate scoate la capăt aici singur.

Singur, absolut singur
Nimeni, dar nimeni
Nu o poate scoate la capăt aici singur.

Maya Angelou — Singur, traducere proprie

sursa