tentativă 4


aș vrea să spun o poveste
însă ghemele cu care mă joc de când eram mititel mi se încurcă între
degete și nu
mai pot să
spun
mă înc-
urc în pov-
este:

era cam așa, într-o zi de iarnă când bunicul
a vrut să ne jucăm de-a v-ați ascuns
și nu l-am mai găsit
mama plângea, bunica plânge, tata, bărbat, a tăcut

credeam că plâng pentru că era cel mai bun, pentru
că nimeni nu-l găsea

dar nu, de fapt,
l-au găsit,
ascuns,
într-o grotă uitată în dealul pe care te
dădeai cândva tumba
și te umpleai de verde
te murdăreai de verde
verde ți se colora sângele
verde, privirea

așa și acum, dar mai puțin,
cumva

Advertisements

despre oameni


„(…) orice s-ar spune sau ar spune cineva, nimic nu poate sta ca dovadă că sunt într-o carte, fiindcă ce diferență este dacă ești într-o carte sau ești pur și simplu, viața nu arată diferit în nici un caz și nici ele, personajele, nu sunt diferite de un om adevărat prin nimic, gândesc și vorbesc ca și cum ar fi făcute din carne și oase și nervi și tot restul, asta e.”

Ștefan Agopian — Tobit, în Opere II. Sara. Tobit. Fric, ed. Polirom, Iași, 2009