Home » de prin periodice » Tender Branson & revelațiile sale

Tender Branson & revelațiile sale


După primele cincizeci de șiruri de trepte, îmi pierd respirația. Picioarele îmi zboară în spate. Inima bate să-mi spargă pieptul. Îmi simt gura și limba grele și lipite laolaltă cu salivă uscată.
Sunt la un aparat din ăla de fitness, un stair-climbing pe care mi l-a instalat agentul. Urci scări la nesfârșit fără să te desprinzi un centimetru de pe sol. Ești captiv în propria-ți cameră de hotel. E varianta modernă a experienței mistice pe care o trăiau pieile-roșii când asudau în corturile lor, singurul tip de practică vizionară pe care îl mai putem strecura în agenda noastră zilnică.
StairMaster-ul nostru către Rai.
Pe la etajul șaizeci, tricoul, leoarcă de transpirație, mi-a ajuns până la genunchi. Îmi simt alveolele plămânilor gata să cedeze, ca un fir într-un ciorap de nailon care se întinde și apoi se duce. Ceva care se rupe. În plămâni. Ca un cauciuc înainte să explodeze, așa îmi simt plămânii. Ca atunci când miroase a ars din cauză că într-un radiator sau într-un föhn a intrat o scamă, așa îmi simt urechile.
Fac exercițiile astea pentru că agentul zice că am cu opt kile prea mult ca să mă poată face celebru.
Dacă trupul tău e un templu, o să cam începi să resimți lipsa de întreținere. Dacă trupul tău e un templu, al meu e o ruină.
Ar cam fi trebuit să-mi dau seama de chestia asta.
Așa cum fiecare generație îl reinventează pe Christos, agentul mă supune la programul de înfrumusețare. Agentul zice că nimeni n-o să venereze pe cineva care are colăcei de grăsime în jurul taliei așa ca mine. În zilele noastre, lumea n-o să umple stadioanele ca să-i țină predici unu’ care n-arată bine.
De-aia alerg pe loc cu șapte sute de calorii pe oră.
Pe la etajul optzeci, am senzația că vezica mi-a ajuns printre vârfurile degetelor de la picioare. Ca atunci când rupi celofanul de pe mâncarea scoasă de la microunde și aburul îți bronzează instantaneu buricele degetelor, așa de fierbinte îmi e respirația.
Urci mai sus și mai sus și mai sus fără să ajungi nicăieri. Iluzia progresului, Începi să te gândești la propria-ți mântuire.
Oamenii uită că o călătorie spre niciunde începe tot cu un singur pas.
Și nu pentru că s-a pogorât asupra ta spiritul marelui coiot, dar pe la etajul optzeci și unu, din cauzal lipsei de oxigen, gândurile astea răzlețe îți tot trec prin minte. Prostiile pe care ți le-a spus agentul încep să se adune. Ca atunci când freci grătarul cu amoniac și, din cauza vaporilor, pe măsură ce pielița de pui se desprinde, toate ideile tâmpite din lumea asta, cafeaua fără cofeină, berea fără alcool, StairMaster-ele, au o logică perfectă, dar asta nu pentru că ai devenit tu mai deștept, ci pentru că partea inteligentă din creierul tău și-a luat liber. Un exemplu de falsă înțelepciune. Ca mâncarea chinezească menită să-ți aducă iluminarea și, la zece minute după ce ți se limpezește mintea, ai uitat complet care era poanta.
Ca pungile alea transparente conținând o singură porție de alune prăjite cu miere pe care le primești în avion în locul unei mese adevărate, așa de mici simt că mi s-au făcut plămânii. După ce ai urcat optzeci și cinci de etaje, aerul e extrem de rarefiat. Brațele pompează, picioarele izbesc grele la fiecare pas. În punctul ăsta, fiecare gând e atât de profund.
Ca bulele care se formează în apă înaintea fierberii, așa răsar intuițiile astea noi.
Pe la etajul nouăzeci, fiecare gând e o epifanie.
Paradigmele se topesc în jur.
Orice banalitate se transformă într-o metaforă fantastic de puternică.
Sensul fundamental al tuturor lucrurilor ți se revelează dintr-odată.
Și totul e așa de încărcat de sens.
Așa de intens.
Atât de autentic.
Tot ce-mi spune agentul are o logică perfectă. Spre exemplu, dacă Isus Christos ar fi murit în închisoare, fără ca nimeni să-l vadă, fără ca nimeni să-l jelească ori să-l tortureze, am mai putea fi mântuiți?
Cu tot respectul cuvenit.
Potrivit agentului, factorul cel mai important care te transformă într-un sfânt îl reprezintă numărul aparițiilor în presă.
Pe la etajul o sută, totul devine limpede. Întregul univers, și asta nu pentru că vorbesc endorfinele din tine. Dacă urci mai mult de o sută de etaje, intri automat într-o stare mistică.
La fel ca atunci când un copac se prăbușește în pădure și nu-l aude nimeni, îți dai seama că, dacă nu ar fi existat niciun martor al agoniei lui Christos, am mai putea fi oare mântuiți?
Secretul mântuirii depinde de câtă atenție primești. Cât de ridicat e profilul mediatic. Cota de audiență. Expunerea pe care o obții. Popularitatea. Recenziile din presă.
Bârfele.
Pe la etajul o sută, tot părul de pe corp îți e năclăit de transpirație. Mecanica monotonă care îți pune trupul în mișcare devine extrem de clară, plămânii trag aerul necesar sângelui tău, inima pompează sângele către mușchi, tendoanele poplitee se strâng, încordânu-se ca să-ți ridice piciorul, cvadricepșii se contractă ca să-ți aducă genunchii în față. Sângele transportă hrană și aer ca să fie arse de mito-alea-cum-le-o-zice din fiecare celulă musculară.
Scheletul e doar un mijloc de susținere a țesuturilor care, altfel, s-ar risipi pe covor. Transpirația nu e altceva decât un mod prin care corpul tău îți menține temperatura constantă.
Revelațiile te copleșesc din toate părțile.
(…)
Și îți dai seama că oamenii iau droguri pentru că e singura aventură care le-am ai rămas în lumea lor aflată sub dictatura timpului, a legii și ordinii, a delimitării proprietății.
Numai în droguri sau în moarte vom afla ceva nou, dar moartea prea are tendința să preia controlul.
Îți dai seama că n-are rost să faci nimic dacă nu e cineva care să te privească.

Chuck Palahniuk — Supraviețuitor, trad. din limba engleză și note de Dan Croitoru, ed. Polirom, Iași, 2009

+ multe alte pagini

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s