acum câteva zile am avut o „dispută”, fără să intenționez a o face o dispută, cu Petronela Rotar. ca să fiu înțeles pentru ultima oară, nu am nimic cu dumneaei, sau cu scrierile sale – ori orice altceva -, însă totul a pornit de la un pasaj dintr-un text al ei pe care eu îl consider a fi un rateu literar – sau spuneți-i cum vreți; aici nu vreau să reiau polemica.
mi-a reproșat că e o bucată și că nu reprezintă textul în totalitatea (esența, realizarea?) sa; așadar, ca să fiu fair play, îl redau aici, integral, preluat de pe blogul dumneaei:
sunt o femeie frivolă și vanitoasă. pun poze cu mine ca să vedeți voi ce superbă sunt, la vârsta mea, după doi copii. să leșinați de uimire și admirație, uite bă ce bine arată asta, in-cre-di-bil. sunt o femeie vanitoasă. îmi place de mor să văd moaca celor cărora le spun ce vârsta am eu și ce vârstă au fetele mele. mă gâdilă maxim când îmi spune lumea că părem surori. sunt o femeie vanitoasă și narcisistă, mama ar fi trebuit să mă numească Narcisa. tot urât m-ar fi chemat, dar măcar ar fi fost conceptual corect. îmi plac oglinzile, uitați-mă într-o cameră cu oglinzi și nu o să mă satur să mă sorb din priviri. mi-aș lua limbă în gură de mișto ce sunt. sunt așa de futabilă că mi-e teamă că o să ajung pe rețetele medicilor ca prescripție pentru disfuncțiile erectile. sunt foarte mișto.
eu pun poze cu mine, voi vă uitați și vă minunați și vă gândiți: oaica, ce mișto e aia. vă păcălesc să credeți că sunt aproape perfectă. mă simt bine când voi credeți că eu sunt aproape perfectă. nu aș recunoaște nici picată cu ceară că eu pun poze pentru că sunt o pizdă nesigură și am nevoie de confirmări.
eu sunt rățușca cea urâtă. mama și tata au zis: soră-ta e frumoasă și tu ești deșteaptă. i-am crezut. firește că i-am crezut, ei sunt părinții și ei te învață ce e bine. așa. deci ea e aia frumoasă iar eu sunt aia deșteaptă că am zece pe linie și toată ziua sunt cu cartea în mână. apoi tata a zis că lectura multă prostește. și că sunt proastă. și bună de nimic. și mi-a mai tras una, să-mi intre bine în cap. peste cap mi-a dat, că acolo tre să îmi intre. aha, carevasăzică nu sunt nici aia deșteaptă. deci nu sunt nici frumoasă, nici deșteaptă. doar bună de nimic. eu sunt rățușca cea urâtă și proastă și bună de nimic.
oricât m-aș uita în oglindă, tot rățușcă mă văd. au zis și mama și tata – ea e frumoasă și eu deșteaptă. apoi tata a zis că sunt o proastă și bună de nimic. dar rățuștele urâte se transformă în lebede, tata. am citit eu. însă cărțile prostesc și mai mult, mi-ai spus deja. nu-i nimic, eu sunt deja tâmpită, nu au ce rău îmi mai face. nu sunt doar toantă ci și cam urâțică. am coșuri și sunt prea mușchiuloasă, au zis și colegele de liceu râzând că arăt ca Madonna. nu mai port fustă scurtă, tata, nu mai port fustă deloc.
păi dacă sunt rățușca urâtă și cam proastă, o să mă mulțumesc cu puțin. puțină iubire, foarte puțin respect. exact atât cât merită una ca mine. dar uite, tata, am crescut și mi s-au înnegrit penele! tata? lebedele negre sunt oile negre ale lebedelor albe? că altă explicație nu am. tata, există și alte lebede negre ca mine?
eu sunt lebăda cea neagră, fiindcă nu am fost destul de bună să devin una albă. soțul meu nu se mai uită la mine deși abia ne-am căsătorit. eu sunt lebăda cea neagră și soțul meu nu se culcă cu mine de doi ani. bine, de 725 de zile, dacă scoatem de la socoteală zilele în care m-a atins în 2 ani. sunt lebăda cu suflet de rățușcă urâtă și nu mă mir că soțul meu nu mă vrea.eu sunt lebăda neagră cu suflet de rățușcă urâtă și sunt o vanitoasă și o frivolă. așa că eu pun poze cu mine, voi vă uitați și vă minunați și vă gândiți: oaica, ce mișto e aia. vă păcălesc să credeți că sunt aproape perfectă. mă simt bine când voi credeți că eu sunt aproape perfectă. nu aș recunoaște nici picată cu ceară că eu pun poze pentru că sunt o pizdă nesigură și am nevoie de confirmări. eu nu sunt deloc convinsă că sunt așa de mișto cum v-am făcut să credeți pe voi. și atunci pun și mai multe poze. eu sunt rățușca cea urâtă și încă nu m-am convins că am sfârșit lebădă, fie și neagră. aștept să mă convingeți voi. hai, îndrăzniți. nu e așa că sunt fooooarte mișto?
așadar, am citit textul; dincolo de frivolitatea limbajului poetic (sau frivolitatea pohemului, vorba lui Naum), părerea mea este aceeași: textul este nerealizat, nereușit, un act ratat (dar, poate, e foarte psihanalizabil, dacă am fi deștepți și am ști teoriile lui Freud despre individ, sexualitate, libido etc.). aflăm despre frustrările euei lirice, care euă lirică poate fi Petronela Rotar, nu, pentru că scrisul este o formă de curățare, de exorcizare a demonilor, de dezgolire a sinelui și afișare, scriind cu sânge, în public așa cum ești. dar este oare așa?
ce să înțelegem de aici? că ea, eua, este „sunt o femeie frivolă și vanitoasă. pun poze cu mine ca să vedeți voi ce superbă sunt, la vârsta mea, după doi copii. să leșinați de uimire și admirație, uite bă ce bine arată asta, in-cre-di-bil. sunt o femeie vanitoasă. îmi place de mor să văd moaca celor cărora le spun ce vârsta am eu și ce vârstă au fetele mele. mă gâdilă maxim când îmi spune lumea că părem surori. sunt o femeie vanitoasă și narcisistă, mama ar fi trebuit să mă numească Narcisa. tot urât m-ar fi chemat, dar măcar ar fi fost conceptual corect. îmi plac oglinzile, uitați-mă într-o cameră cu oglinzi și nu o să mă satur să mă sorb din priviri. mi-aș lua limbă în gură de mișto ce sunt. sunt așa de futabilă că mi-e teamă că o să ajung pe rețetele medicilor ca prescripție pentru disfuncțiile erectile. sunt foarte mișto.”
conceptual corect sună a politically correct, ceea ce ar fi fost mai aproape de ironie – zic eu, pentru că textul este denumit autoironic; însă acest conceptual ironic strică orice brumă de ironie ar fi în text (ca orice text feminin – fără a fi misogin, e umila mea părere – se folosește des de pronumele cele personale, posesive etc. formă accentuată sau nu etc.), se învârte în jurul antitezei aparență-esență, fiind în continuare autoironic și sarcasm; dar sarcasmul, conform DEX-ului – fie el și online, până una-alta, iertat să fiu –, este ironie aspră, usturătoare; batjocură necruțătoare, dar textul mai degrabă o filă de jurnal, cel al unei adolescente ce se apropie vertiginos de vârsta de 16 ani și i se confesează jurnalului privind viața ei interioară și scindarea ei între, repet, aparența și esența sa (aparenta ei frumusețe, și vanitate, și sex appeal: „sunt așa de futabilă”, „mi-aș lua limbi în gură de mișto ce sunt” – desigur, toate – expresii antipoetice, care mai degrabă afectează textul și, poate că el așa a fost intenționat, efectul pe care îl produce este unul mai degrabă de comic involuntar. esența euei lirice fiind aceea că nu este nici frumoasă, nici deșteaptă, nici dorită: „păi dacă sunt rățușca urâtă și cam proastă, o să mă mulțumesc cu puțin. puțină iubire, foarte puțin respect. dar uite, tata, am crescut și mi s-au înnegrit penele! tata? lebedele negre sunt oile negre ale lebedelor albe? că altă explicație nu am. tata, există și alte lebede negre ca mine?”; repetiția sintagmei lebăda neagră nu ajută la curgerea textului, ci mai degrabă îl îngreunează, face expresia lirică – să îi spunem așa – să se împotmolească; esența ei ca individă, ca persoană, ca subiect este aceea a ratării, soțul nu o vrea, nici nu o dorește, familia o transformă într-o persoană frustrată și lipsită de încredere în sine, prin raportare și comparație cu cealaltă, sora ei, vorba Ileanei Mălăncioiu, de dincolo).
nu există nicio fărâmă de liric, de transformare, de transfigurare, de transcendere a lumii, a realului, a mundanului; fetița cu chibrituri nu e deloc convinsă că e „(…) așa de mișto cum v-am făcut să credeți pe voi. și atunci pun și mai multe poze. eu sunt rățușca cea urâtă și încă nu m-am convins că am sfârșit lebădă, fie și neagră. aștept să mă convingeți voi. hai, îndrăzniți. nu e așa că sunt fooooarte mișto?”. toată intenția de autoironie și sarcasm pică într-un ușor penibil al textului, un comic involuntar, ceea ce face textul să devină mai degrabă agasant decât unul care să atingă coardele sensibile ale sufletului uman, și nu sunt ironic.
expresii precum „mi-aș lua limbi în gură” sau altele nu ajută textul și nu îi conferă greutate. motivul ratării sale este acela că limbajul este plat, construcția textul nu face decât să-l facă să sune redundant. expresiile vulgare, deși sunt tari, nu conferă expresivitate textului, ci, din contra, îl fac să fie ceea ce e: text prozaic, maculatură.
eu nu sunt ca cei care i-au recenzat cartea, care i-au promovat-o, care au emis verdicte și judecăți de valoare, care i-au dat un credit simbolic, care au creat o primă impresie de lectură; eu sunt mic, și hater, și troll, cum mi s-a zis; mai mult, eu sunt nesimțit & frustrat, după cum pare, deoarece mi-am permis ca, în neștiința mea a felului în care se mănâncă povestea asta (critica literară), să emit o judecată de valoare (datul cu părerea – așa vulgar cum sună – este, în fond, tot o emitere a unei judecăți de valoare) față de textul ei.
și, în ultimul și ultimul rând, aș dori totuși să pun următoarea întrebare: nu există ceea ce se cheamă critică stilistică? (e una retorică; aparent, e greu de dedus asta) pentru că, deși sunt eu mic și neștiutor, cred că acei oameni care i-au recenzat cartea/evaluat etc., au recurs la această metodă – astfel încât să evidențieze atuurile sau tarele textului, punctele de forță sau locurile comune din text; iar prin textul integral citat mai sus, a cărui analiză nu se vrea cea a unui om avizat – sau mai știu eu cum –, ci, mai degrabă, a unui iubitor de cărți și literatură de înaltă calitate, 1) nu mi-am schimbat părerea/verdictul/judecata de valoare referitor la gradul de realizare sau de literaturitate a poemului în cauză (căci este „poem în proză”, cum spune Mihail Vakulovski) 2) am ajuns să reflectez la metoda de analiză și criteriile după care se ghidează editorii & criticii care dau undă verde cărților în genere.
atât. Cehov zisese că „Lipsit de talent nu-i acel ce nu știe să scrie romane (…), ci cel ce scrie și nu știe să ascundă c-o face” (Ionîci), câtă dreptate avea, înlocuiți romane cu cărți sau literatură și e același lucru
florin buzdugan 
Critica este și ea o modalitate de a promova un ,,noname,,!!!. Mai simplu este să ignori ceea ce nu poți acepta. Din punctul meu de vedere, referitor la textul postat, ,,autoarea textelor fără valoare,, exprimă niște frustrări într-un mod vulgar, agresiv.
De ce se scriu cărți? Care este scopul existenței lor? Ce înțelege un tânăr în formare din aceste relatări? Că așa trebuie să se exprime și el! De ce? Pentru că nu degeaba se promovează, se editează o carte! Este la modă să fi ,,mișto,, în exprimare, nu? Păi altfel cum să ieși în față? Cum să te faci cunoscut dacă nu ieși din tipare ….Nu contează cum, important este să ieși!
Astazi Petronela Rotar a luat o palma usturatoare de la Andrei Plesu.
Petronela Rotar – carti de taraba.
Domnule Buzdugan,
Si eu am ajuns aici tot “datorita”/”din cauza” Petronelei Rotar. Am primit acum 15 minute pe mail un articol al ei. L-am citit. Mi s-a parut o gargara ieftina. Am avut nevoie si de o confirmare a judecatii mele. Caut sa vad cine e, neauzind de ea pana acum niciodata. Vad ca a scris o carte cu un titlu. Mai departe : vreau sa o aud cum vorbeste. La o lansare de carte este sustinuta de doi critici habarnisti. Discursul ei ma linisteste : judec repede, poate din pacate. Dar totusi, chiar e posibil sa fie promovata pseudocultura asta? – din intamplare vad pe google ca cineva e in disputa cu dumneai. Hai sa vad daca avem un punct de vedere comun. Si am avut. Intr-adevar, inainte ca antecomentatorii mei sa se pronunte atat de agresiv proPetro, ar trebui intrebati cate/ce carti au citit pana acum ( Paolo Coelho e exclus din substanta literara). 15 minute pierdute si irecuperabile care ma gasesc cu o informatie ( existenta P.R ) inutila.
O zi buna!
D-le Buzdugan , din pura curiozitate am ajuns pe blogul d-voastra mergand in siajul linkurilor de pe google . Din curtoazie am sa va spun si motivul : o curiozitate aproape bolnava fata de ingenuitatea scrierilor de pe un oarescare blog semnate Rotar P. De curand descoperita . Probabil o speranta in spatiul culturalo-lingvistic romanesc . SI asta o intuiesc , macar si prin vuietul provocat de multimea ce va doreste ingenuncheat . Poate meritati , poate nu . Dati dovada de un simt acut al baricadei si pana una alta, va achitati bine de sarcina . Ati aruncat insa peste gard cuiul de la grenada , iar din greseala bucata de fier ramasa ,va va sfarteca . “parerea mea” ..Critica este buna , orice si-ar smulge de pe cap sau de pe ei partizanii Petronelei . Tocmai acest lucru face ca un text , o opera , un act artistic sa devina mai interesant . Prin atentia acordata si nu chiar de orisicare carcotas . Se vede, citeste , ca sunteti un om educat . Eu unul va multumesc . Voi cauta sa gasesc si sa cumpar mai toate cartile (scrierile, daca vreti!) semnate de ea . Ma atrage acest stil Chick-lit de ceva vreme si chiar ma inspira . MI se pare interesanta si pentru faptul ca nu se repeta . De la una la alta, nu in acelasi text . Unde o face dinadins . Ca si dumneata Florine . Keep on !
Abia acum, dupa ce am citit textul P. Rotar am inteles-o. Am judecat-o prea aspru. Imi este mila de ea. A fost un copil aproape refuzat de tata, cu alte cuvinte. Este de inteles. Este un suflet chinuit. Lamentarile ei ar trebui sa le faca unui duhovnic. Si atat. Reactiile cititorilor nu o vor vindeca ci, din conta. Priviti-o cu intelegere !
subiectul e deja vechi, dar – dacă ar fi să ne gândim acum la unii scriitori ai literaturii noastre sau de aiurea – nu cred că e un argument pro textului ei; prea puțin importă că a fost așa și pe dincolo, și Rimbaud a avut o tinerețe zbuciumată, și Călinescu a fost adoptat de un sau de o soție de CFR-ist – asta se știe; și sunt doar 2 exemple; și Kafka a avut o relație foarte urâtă cu familia sa etc.; totuși – să privim la literatura lor și la literatura Petronelei Rotar. diferența e mai mult decât grăitoare.
numai bine.
…ultima interventie pe subiect: multa publicitate pe aproape nimic. si, publicitatea vine din contextul deloc anodin al meseriei D-nei Rotar, sursa in sine a promovarii in spatiul creatiei.
Daca dinsa ar fi fost brutar, croitor, strungar sau functionar la orice nu cred ca am mai fi avut obiect aici. nu i s-ar fi publicat un singur rind. trebuie sa recunoastem talentul doamnei in marketing, e un excelent agent. din aceasta perspectiva fenomenul isteric creat risca sa dureze, hélas, ca maneaua, in detrimentul unor talente solide dar lipsite de umbrela. nu e totul o chestiune de pozitionare, locul potrivit, momentul potrivit, relatiile potrivite…iata, da. personal nu m-as fi asteptat din partea Tiuk dar isteria si marketingul aduc audienta, marcheaza un teritoriu si produc bani.
erat: in loc de ” ca scriitoarea Petronela Rotar merita sa va inflamati in felul asta pe blogul altcuiva, atunci, iertati-ma, veti ramane doar cititorii Petronelei Rotar” mai bine nimic 🙂
erata: in loc de “unei reprezentante ilustre ale literelor” trebuie scris “unei reprezentante ilustre a literelor”
Am citit cu interes atat cronica/recenzia, cat si comentariile cititorilor. E dificil sa faci fata, sa iti gasesti de fiecare data elan si resurse de a tine piept unei cantitati atat de mari de prostie, agresivitate si ignoranta din partea cititorilor Petronelei Rotar. Ii numesc asa pentru ca, altfel, i-as maguli foarte mult – cititorul unei carti este altceva decat un cititor si se pare ca cititorii Petronelei Rotar au citit NUMAI Petronela Rotar. Orice alt reper literar le lipseste cu desavarsire (s-au amintit aici cateva nume importante, lumea ar putea sa-si noteze intr-un carnetel si sa cerceteze librariile/bibliotecile in aceasta perioada de pauza in activitatea literara a fenomenului Rotar, in jurul caruia gravitam, se pare, toti, poate chiar si Bunul Dumnezeu). Mi se pare foarte trist si injositor pentru un autor de literatura sa aiba astfel de cititori. As crede ca e ceva in neregula cu scrisul meu, as schimba ceva. Fiecare autor isi doreste, cred, cititori cat mai rafinati, cat mai buni cunoscatori ai literaturii – daca nu ai astfel de pretentii, ca autor, atunci pregateste-te sa fii acuzat, pe buna dreptate, ca singurul scop pentru care scrii este sa vinzi oricui, sa te citeasca oricine. Vorbea cineva aici despre faptul ca autorul acestui blog ar incerca sa se agate de lumea literara, culturala (vai!) pe seama unei reprezentante ilustre ale literelor. Autorul acestui blog – pe care nu il cunosc si nici nu vreau sa il cunosc) este, de facto, in lumea literara in timp ce Petronela Rotar e, probabil, un nume in lumea media brasoveana si atat. Faptul ca P.R nu reprezinta absolut nimic in literatura se poate verifica. In afara de neobositul animator cultural M.Vklvski – nimeni, niciun nume important din lumea literara romaneasca nu a luat act de prezenta/intrarea acestei autoare in literatura cu adevarat importanta. Petronela Rotar este autoare de chick lit, cum se spune, acolo este locul ei, acolo e nisa pe care a gasit-o, nimic mai mult. Va purtati, dragi cititori ai Petronelei Rotar ca o gasca agresiva, cu un singur creier – si acela imprumutat – sarind pe blogul acesta cu tot felul de ineptii si de acuze la care – culmea! – vi se raspunde timid si politicos, avand senzatia ca trebuie sa aparati voi o cetate asediata care nu se poate apara singura. Ati gustat o singura prajitura, prima prajitura, si aveti impresia ca ceva mai bun nu exista pe lume. Incercati mai multe, comparati, ganditi cu capul vostru si, mai ales, invatati sa scrieti si sa vorbiti in limba romana. Invatati sa deprindeti nuantele limbii, tineti-va bine pe picioare la expresiile tari, ele nu indica vreo forma de non-conformism ci o scleroza multipla a limbajului, nicidecum epresivitate. Vreti sa cititi literatura romana contemporana – nu doar Petronela Rotar iar si iar – incercati si: Dan Sociu, Stefan Baghiu, Adrian Schiop, Lavinia Braniste, Ionut Chiva, Claudiu Komartin, Radu Vancu, Ovidiu Nimigean, Vasile Leac, Vasile Avram, Cristina Ispas, Teodora Coman etc. Iar daca ramaneti la ideea ca scriitoarea Petronela Rotar merita sa va inflamati in felul asta pe blogul altcuiva, atunci, iertati-ma, veti ramane doar cititorii Petronelei Rotar.
Eu in loc sa ma ocup de “textul” Petronelei ca “textualitate” ori “metatextualitate”, sau “meta-meta-textualitate” (haha, de propria-mi teminologie exagerata!) mi-as scrie “propriul text”. In loc sa ma razboiesc cu cititorii Petronelei, as veni cu propriul meu “text”, si-mai-si. “M-as duela in sabiile spiritului”.Petronela isi are cititorii ei.Eu-s una. Si sunt deschisa sa citesc orice imi cade in mana. Dar rareori ma reintorc.Da-mi un motiv sa ma reintorc la “textul” tau. Daca ai ceva de spus, e intelept sa o aplici drumului tau. Mai ales de drumul condeiului, pe care pari sa-l aperi cu vehementa. Ca altcumva de ce ai cauta sa “intersectezi” poteca altora? (Daca esti platit sa faci asta, atunci inteleg, poate acesta e singurul tau mod de a supravietui. Probabil ca esti la rascruce de drumuri. Si si atunci, (si nu azi, dar mai tarziu), trebuie sa-i fii recunoscator din nou Petronelei. Oricum, “Textu'” te-a atins. “Touche’!”. Eu, un cititor orisicare, si tu, ne intalniram pe “metatextualitate”. Intilnirea ideala nu e pe “metatextualitate”, e in simtaminte, chiar daca uneori nu sunt cele mai inalte, ci doar umane.(Daca ai simtul umorului putin, intelegi ce-ti spun. Daca nu, asta e.)
metatextualitatea e doar un pretext. nu sunt plătit să fac astfel de articole și, dacă ați avea răgazul – ca și ceilalți antecomentatori – să urmăriți și alte articole, poate că v-ați prinde de cum stau lucrurile;
apoi, textul nu m-a atins, ci m-a revoltat, cu ghilimele de rigoare. textul a fost analizat, cât mai distant posibil tocmai pentru a nu permite interferența unor simțăminte (ergo, să zicem, haterul dn mine – atâta acuzat). iar dacă am ceva de zis, o voi face în măsura în care consider că am de ce să spun acel lucru, că am toate argumentele și motivele pertinente posibile; iarăși, se pare că cititorii consideră exact invers. ce să-i faci, asta e. nu cred că am de ce să îi fiu recunoscător Petronelei Rotar; a nu se confunda borcanele.
Prietene, ai zeci de greseli doar ale tale. Conceptual corect si politically correct sunt chestiuni foarte diferite…. E pacat ca cineva atat de slab pregatit ca si tine sa se ocupe, cu atata frustrare, de critica altor autori, desi e oarecum normal pentru copii de varsta ta sa critice, habar neavand originile reale ale literaturii de orice fel. Despre “Estronella” nu pot decat sa spun ca o cunosc, aproape de la inceputurile scrierilor ei, de cand avea vreo 20 de ani si doar 1 copil. Tot ce pot sa-ti spun este ca, indiferent de semantica sau semiotica, Petronela face ceea ce fac marii autori de literatura de la inceputurile timpului, scrie din experienta sufletului, lucru de care vadit habar nu ai. Sfatul meu pentru tine ar fi sa te indragostesti macar odata. Si nu de tine insuti ci de o femeie.
ce treabă au semantica și semiotica în cazul de față? ce treabă are faptul că ea zice conceptual corect? și ce legătură are asta textul? face cumva asta să sune bine? îi conferă vreo dimensiune textului? nu, vădit lucru: nu.
iar marii autori de la începuturile timpului nu-și aruncă pur și simplu trăirile liricoide sau prozoide sau cum vrei să-i spui, ci le rumegă, le gândesc, la întorc pe toate părțile și aleg exact cuvintele care spun ceea ce trebuie să spună fără să facă textul să sune așa și așa. și de când spunem „e păcat că cineva atât de slab pregătit ca și tine”? pe mine doamna profesoară, care nu e femeie de serviciu, m-a învățat să spun așa: e păcat că cineva atât de slab pregătit, ca tine, se erijează în critic al criticii.
la fel ca și celelalte comentarii, comentariul tău nu spune nimic concret. dar fii binevenit. nu faci decât să evidențiezi evidentul. și, apropo de greșeli, propriul comentariu are greșeli suficiente de sintaxă & comp., dar asta nu prea se vede.
Eu acea “revolta” de care zici o citesc tot un mod care “te-a starnit” ori “te-a provocat” (irelevant aici cum, pozitiv, ori negativ). (Asta am vrut sa spun cu “Touche’!.”)Apoi, ti-a adus, uite, tot “cardul” de citittori ai Petronelei. (Asta am vrut sa spun a-i fi “recunoscator” ). Cel putin sunt curioasa sa vad cum scrii tu. (Asta-i un castig: eu-ti dau beneficiul indoielii.) Vreau sa spun ca un cititor se convinge nu prin “critica”, dar “acel ceva”. Si daca-l ai, stii care-i. Daca nu, asta e…
P.S. (Daca ai un raspuns, “nu incurca borcanele”: raspunde frumos , ca bunele maniere nu costa nimic.)
am spus a nu se confunda borcanele; nu cred că am fost nepoliticos; pentru texte și altele, blogul stă la dispoziție oricui dorește să vadă. categoriile sunt la vedere.
intenția mea nu a fost să-mi aducă cititori ai cuiva, sau vizualizări, asta s-a întâmplat prin faptul că Petronela Rotar a distribuit articolul, din considerentele sale. nu am urmărit să-mi fac publicitate sau altceva – iar cine consideră asta are tot atâta respect pentru polemică pe cât îl are pentru orice altceva.
” acum câteva zile am avut o „dispută”, fără să intenționez a o face o dispută, cu Petronela Rotar. ” Gramatical, e corect?
da. dar virgula aceea acolo e corectă?
Eu asa cred. Nu am vrut sa spun ” Gramatical e, corect?”
dar „gramatical e corect?” ce avea? era prea corect?
Era greu de analizat. S-ar fi iscat polemici in privinta numelui predicativ. Unii ar fi zis ca e “corect”, altii ca e ” gramatical”….
e gramatical corect.
o fi și el vreun EPS, o, dă, Doamne, iluminare robilor tăi.
De unde am plecat si unde-am ajuns!
am ajuns de unde am plecat. nu cred că trebuia să ajungem undeva anume.
Tot nu mi se pare corect ” am avut o „dispută”, fără să intenționez a o face o dispută”. A o face = a face pe “o”, unde “o” e chiar ” disputa”. Nu suna mai bine ” am avut o disputa fara sa intentionez a o face”? Se intelege ca e vorba de disputa. Sau ” am avut o disputa fara intentia de a o face? Nu am vrut sa despic firul in 4, eu doar am pus o intrebare. Nu, nu trebuia sa ajungem nicaieri.
Troll mic si frustrat ce esti. Avand in vedere ca te-ai luat de textul in care Petronela e futabila si Narcisa, deriva din asta ca esti gay.phahahaaa
îmi place logica ta. este irefutabilă.
”Critică la …critică”.
Ea a adunat într-o carte scrieri. Scrierile ei, gândurile ei, simțămintele ei.
El și-a spus părerea despre cele citite. Părerea lui.
Ea și el nu sunt o pereche.
Ea e autor.
El e autor.
Cine vorbește aici de scriitori?
Cine vorbește aici de critici?
Mai e până acolo, iar EA și EL nu se știe dacă și când vor ajunge să își ”încrucișeze” talentele, capacitățile, ideile pe acel tărâm.
Mai e mult până … departe.
Așa văd eu lucrurile, așadar, o părere personală.
iar asta ar trebui să însemne că
…ce scrie el este verosimil din punctul lui de vedere și nu doar al lui, al meu de exemplu.
Critic sau nu, timpul va decide. Cu atitudine, da …și e bine.
…ce scrie ea, este ”producție proprie”, la care timpul va ”lucra”.
În rest, doar cuvinte.
Repet, părerea mea!
Nu ati obosit?
nu știm încă.
Felicitări ! Acum ai trafic ! 😉
mulțumesc, cred. nu știu pentru ce-s felicitările, dar în definitiv.
Pentru ca ai actionat impulsiv,stimabile,ai elevat un act ratat tu personal sub forma acestui text al id-ului tau.Petronela e futabila si ai (ti-ai) auto-acrit strugurii,folosindu-te de vorba lui x,vorba lui y…
am elevat un act ratat? în ce limbă e asta o propoziție corectă?
și, apoi, nu mă interesează cât de futabilă este sau nu Petronela Rotaru, mă interesează textul, dar, evident, a țî oară, lucrul acesta se confundă cu persoana.
Da,ai elevat un act ratat,in limba psihanalizei la care ziceai ca nu te pricepi.Si eu recunosc ca nu iti pricep limba,dar nu avem nevoie niciunul de traducere sau diplome de licenta in domeniu,fiind viu poti simti parfumul a ce este nu a ceea ce se vrea a fii comunicat…Petro il are pe acel nu stiu ce,care ii permite sa si o dea in bara literar,tu nu.
Sincer,tot ce ai avut de spus a inceput si s-a terminat in titlu:de ce am suparat-o pe Petronela Rotar…si pentru ca tot iti plac academismele poftim unul pe post de hamburgher: te invit sa iti faci singur tetrapilotomia titlului si a intentionalitatii ce ii sta la baza.
Chiar te cred ca nu vrei sa confunzi textul cu persoana,dar din pacate esti inca pe drum.Nu o afirm ca pe o certitudine ci ca pe o ipoteza.As verifica daca exista urma de adevar in asta,nestiut de nimeni.
Ce spui de fapt mai sus,textul se confunda sau NU se confunda cu persoana? act manqué?
q.e.d
da, ai zis și ai terminat, am elevat un act ratat.
iar tu ai elevat trafic și comentarii inutile. de asta mă lipsesc. parol.
(și de tot ce zici dumneata) te referi la tetrapiloctomie, sau la ce? dacă da, vezi că ai uitat pe undeva un c. dacă nu, iartă-mi, iubite cetitoriule, ignoranța livrescă. toate bune.
(P.S., te referi la ceea ce se vrea a fi comunicat. a fi are un i, nu 2.
q.e.d.)
Eu as vrea sa te intreb un singur lucru :cine mama naibii esti tu?? Nu esti un “nume” literar (n-a auzit nimeni de tine si daca acum iti scriu eu si multi de aici, e datorita Petronelei ). Cine te-a erijat pe tine in critic? Cine ti-a dat falsa impresie ca tu STII sa scrii?…. Nu ai lexic, nu ai un subiect in sine si mai ales, habar nu ai cine e Petronela, dar iti permiti sa improsti cu noroi!! Baiatule, poate ca ai urmarit doar sa te afirmi si tu pe spatele cuiva, multi fac asta, dar ai ales o cale de tot rahatul….inainte sa te apuci sa-ti dai cu parerea si saimprosti cu noroi un om recunoscut si premiat pt meritele literare, ai decenta de a te uita in oglindasi macar sa fii capabil sa scrii pe jumatate talentat cat a facut-o Rotar!!
Ca esti urat, nu e vina ta, dar ca ai si caracterul urat, nu e scuza…daca ai cautat publicitatea, ai intrat pe usa din dos in aceasta lume si noi, publicul, te taxam cu un vot de blam si rusine!!
Rusine sa-ti fie!!!
fătuco, sau cum să zic altfel?, dar pe tine cine te-a erijat în critic? sau cum vrei să-i spui. nu înțeleg de ce se spune că am aruncat cu noroi? am făcut atac la persoană? am jignit? mi se pare că tu, ca și ceilalți cititori ai Petronelei Rotaru, de care mă lipsesc liniștit și bine-mersi, dacă voi insistați să vă arătați indignarea, faceți-o; eu voi răspunde, că așa e politicos.
nu am scris articolul pentru publicitate, publicitatea mi-a fost făcută. din ce motive, nu știu. dar devine plictisitor. data viitoare citiți cu atenție ce și cum zic. pentru că prejudecata e în partea cealaltă. nu aici.
mulțumesc.
M-a amuzat teribil, in contextul dat, sintagma ”critica are rolul de a educa”. Corect, atata vreme cat vine insa din partea unei persoane calificate. Nu ma refer la criticii literari (tu oricum nici macar atat nu esti) ci la autorii cu destule ”buchii” in spate. Cei care stiu de altfel sa faca diferenta dintre critica constructiva si ”a fi hateri” de dragul de a-si face putina publicitate. Textul de mai sus n-are absolut nicio noima, il vad postat doar de dragul intrarii in mod public in sfera asta cultural-literara; doar ca atunci cand intrarea se produce pe usa din dos efectul nu are cum sa fie cel scontat. Ti-as recomanda mai multa moderatie, nu ti-ar strica, am citit niste articole de-ale tale mai inainte si am observat un discurs care, din punctul meu de vedere, vine sa compenseze pentru anumite lipsuri ale tale. Moderatia e buna si in cazul tau e imperios necesara (asta asa, ca sa o fac un leitmotiv).
PS: Nu exista autori buni sau rai, exista gusturi. Un lucru e insa clar: toti autorii sunt demiurgi, in felul lor, si ast-i a dracu de misto.
PPS: Ti-as recomanda sa scrii daca doresti sa fi luat in serios atunci cand faci o recenzie. Te-as intreba acum cate volume ai la activ dar stiu deja raspunsul…
cum ne dăm cu presupusul, să zic și eu ca Diacritica, cititorii-s mai deștepți decât ei înșiși; până una-alta, cred că se spune „dacă dorești să fii”, ca să fim în ton cu trendul de a jigni.
domnul meu, am un volum de poezie la activ; nu că asta ar conta; nu știu ce ați citit, dar e clar că nu ați citit cum trebuie; criticii sunt și ei autori cu destule buche în spate. dar, iată, mare e mila, Doamne – vorba aia.
nu știu de ce e nevoie de jigniri și replici dintr-acestea ieftine; dar, dacă așa e vrerea, fie.
Așa cum dumneavoastră ați profitat de dreptul opiniei libere și ați criticat textul Petronelei Rotar, permiteți-mi și mie să îl critic pe al dumneavoastră.
În primul rând…nu îi găsesc niciun sens. Nu faceți decât să vă exprimați niște frustrări prin critici, să lăsați lumea să vadă că sunteți un hater.
Nu v-am citit blogul până acum și nici nu o voi face, pentru că acest articol îmi e suficient ca să îmi dau seama cum lucrați. Și lucrați josnic. Critica aceea constructivă despre care scriați se face în privat, pentru că teoretic ar fi suficient să o vadă doar ea, nu toți cititorii dumneavoastră ș.a.m.d.
Petronela spunea clar, că nu tot ce e scris e literatură.Nu tot ce e scris trebuie să mulțumească pe toată lumea, nu tot ce e scris trebuie cenzurat, așa încât să nu se simtă nimeni ofensat. Textul ei are mai multe înțelesuri. De prima dată când l-am citit, mi-a plăcut, pentru că oamenii fug de adevărurile despre ei și nici vorbă să le recunoasă vreodată! Petronela nu știu dacă a recunoscut ceva, a sugerat sau a făcut o referire la frustrările femeilor într-un mod subiectiv. Umpleți un articol de neologisme și considerați că atingeți perfecțiunea și puteți judeca tot ce e mai jos de ea.
Poate că ar trebui să învățați că succesul oamenilor, indiferent de mijloace, se admiră, nu se critică.
dacă nu tot ce se face e literatură, atunci să nu poarte titlul de beletristică, poezie, proză, atunci cum apare pe site-ul editurii Herg Benet; să poarte alt titlu dacă nu tot ce se scrie e literatură. apoi, se vede că, la fel ca alți antecititori, nu ați citit cu atenție articolul, ceea ce nu demonstrează nimic, decât lipsa de interes pentru o intenție sinceră, aceea de a arăta ce și cum și de a demonstra un lucru. literatura înainte de toate, iar dacă dvs. spuneți că umplu un articol și consider că, atunci degeaba.
dar nimeni nu obligă pe nimeni să facă ceva. nu eu am obligat-o pe Petronela Rotaru să distribuie articolul. a făcut-o, asta e. viața merge înainte. fiecare cu ale sale. 🙂
Comparați fragmentul acesta cu o pagina de literatura fie ceva proxim ca gen literar si biologic, sa spunem sylvia plath the bell jar sau jurnalul virginiei woolf si veti vedea ca distinctiile roman-jurnal-autofictiune palesc. In scrisul petronelei rotar ceea ce se vrea stil repetitiv un fel de ritualizare pe dos a personalitatii nu are forta, nici adancime. Atat de prost construita confesiunea in partea ei zguduitoare dar si in partea anti literara, incat mie de pilda mi e jena ca am intrezarit o forma de intimitate după un paravan asa spoit si mucegait. Wc ul lui bloom e mai parfumat decat fragmentul acesta.
păi ideea nu era neapărat să pornim de la jurnal/biografic, ci de la text. ideea este că textul Petronelei Rotar este unul așa cum am zis că este în articol; în rest, orice analogie cred că poate demonstra asta ușor, chiar și textele lui Emil Brumaru sau melodiile bune ale celor de la Paraziții.
oricum, nici măcar intimitate în sensul optzecist nu cred că este. sau intimism.
“Cehov zisese că „Lipsit de talent nu-i acel ce nu știe să scrie romane (…), ci cel ce scrie și nu știe să ascundă c-o face” (Ionîci), câtă dreptate avea, înlocuiți romane cu cărți sau literatură și e același lucru”.
De acord. Si se aplica si la bloguri. Care, apropo, sunt tot o forma, deloc voalata, de exhibare a vanitatii. “Priviti-ma, cititi-ma si dati pe spate de admiratie, ca-s frumos si destept”.
Am cautat argumentatia in ceea ce ai scris. Si nu am gasit-o. E drept ca a fost nevoie de un efort destul de consistent numai pentru a intelege ceea ce vrei sa spui, deoarece se pare ca esti unul din acele genii care considera ca regulile ortografice si folosirea semnelor de punctuatie nu li se aplica. Cand o sa si motivezi, cu exemple, asa cum se practica in critica (nu doar literara) si nu cu pareri nesustinute (dupa gradinita, faza cu “esti prost/urat/jegos pentru ca asa spun eu nu se mai aplica), o sa putem purta o discutie normala. Deocamdata dai doar senzatia unui copil frustrat, care sparge vitralii ca sa il bage lumea in seama.
scuzați-mă, norme ortografice? pot să scriu o frază întreagă fără să pun punct dacă doresc; cât despre faza cu ești urât și altele, vă rog, scuzați-mă, dar nu am făcut pe cineva urât sau jegos pentru că așa am zis eu, dar se pare că exemplele din fața ochilor nu sunt evidente; nu, sunt ascunse. nu caut să mă citească careva; blogul acesta nu e unul care caută publicitate, ci e unul unde îmi expun părerile și ceea ce e la vedere; dacă dumneata crezi că e invers, atunci mai citește odată. și, dacă tot mă luați cu norme ortografice, aflați că citatul în în citat necesită două tipuri diferite de ghilimele. o zi bună. 🙂
Deși gusturile nu se discută, întocmai din acest motiv, recomand ca limbajul unei evaluări să se facă la nivel de gust, să îl înlocuim pe “bun”/”prost”/”slab” cu “îmi place”/”nu îmi place”/”nu e pe gustul meu”. Apoi, că tot vorbeai de psihanaliză, această scriere nu are cum să fie un “act ratat”, este un act realizat și chiar elaborat. Eu am cumpărat cartea, tocmai din acest motiv, al trăirilor și controverselor, am găsit în versurile alea un tipar feminin destul de răspândit care mă interesează ca studiu de personaj. Sunt un om care scrie, nu psiholog. Nu sunt om de litere și astfel nu îmi dau cu părerea asupra nici unui aspect de tehnică sau stil, presupun că tu ești din moment ce faci asta. Ca om de matematici, îți apreciez structura argumentării, e temperată și organizată. Vreau totuși să îți atrag atenția că literatura este înainte de toate o formă de exprimare, așa cum e dansul, râsul sau plânsul și cu tot respectul pentru Cehov, eu cred că lipsa de talent rezidă în incapacitatea de a te face înțeles, nu în cea de redecorare a ideilor (așa am interpretat eu ideea de a ascunde faptul că scrii)
relevant în discuția de față mi se pare criteriul realizat-nerealizat, nu îmi place-nu îmi place; altfel, ne întoarcem la impresioniști și nu am făcut nimic; e drept că e greu să fii obiectiv, dar mi se pare un deziderat să fii obiectiv și deci să analizezi raportat la niște criterii, deci niște principii de critică (la fel ca în pictură, dans, arhitectură etc.). gradul de realizare al unui text nu e unul cuantificabil sau altcumva; nu este palpabil, v. Maiorescu – un clasic, haha, printre alții.
cred totuși că e important să ai un criteriu în măsura în care citești și faci și studii de specialitate, altfel… cred că e degeaba. în fine, ideea lipsei de talent se reduce la know how și talent propriu-zis, poți să ai know how-ul, să fii un bun tehnician literar, dar dacă nu ai acel je ne sais quoi (vorba lui Călinescu) e degeaba; poți să fii genial, să găsești cele mai genial fraze, să fii un adevărat talent, un om de geniu, dar fără tehnică, iarăși, e degeaba, pentru că totul va cădea dacă nu știi să structurezi, să ordonezi și etc.
în fine, cam atât. 🙂
Eu cred că dacă omul ar fi fost făcut să fie obiectiv, juriile ar fi fost formate dintr-o singură persoană. Mi se pare caraghios să susţii că ai venit cu o părere obiectivă, indiferent de subiect sau domeniu. Inclusiv părerea mea relativ la “critica” ta este subiectivă. Există un trend pe care eu nu îl apreciez prea mult, acela al cititorilor lui Bukowski, cititori care au “înţeles” că dacă e vorba să fie acel gen de scriere acceptat ca poezie, înseamnă că pot scrie şi ei. Unora le-a ieşit, altora nu prea. Mie nu îmi place Bukovski, cu excepţia unor mici excepţii, ca să zic aşa. Prin urmare, pe scurt, eu nu cred în obiectivitate, să îl numeşti pe anumiţi artişti “slabi”, este o judecată de valoare şi asupra publicului. Critica are scopul de a îndruma şi de a educa, nu de a ridica în slăvi sau de a descuraja, cred eu.
polemică și polemică; critica are scopul de a îndruma și de a educa, dar asta nu înseamnă să spui, asta nu ne place, copii, deci nu vă recomandăm (e ca și când i-ai spune copilului care vrea să învețe să danseze că nu îl lași pentru că nu-ți place tangoul)
cât despre Bukowski, oamenii l-au înțeles prea puțin pe omul ăla; critica are scopul de a educa, dar și acela de a valida sau invalida, altfel nu s-ar face atâta critică pe anumite teme. dar discuția devine inutilă și oarecum personală. altfel am încuraja orice carte scoasă, iar din punctul ăsta de vedere… ei, lucrurile stau prost și ele, pe alocuri.
nu am zis că am venit cu o părere obiectivă, ci că încerc să fiu cât mai obiectiv. altfel, suntem subiectivi și impresioniști. iar impresionismul în literatură și peste tot este ca impresionismul în bucătărie. nu mănânc spanac pentru că nu-mi place cum arată. înțelegi ideea.
Sincer? Ai insirat multe cuvinte, fara sa spui DE CE, literar vorbind, nu consideri textul ca intrand in categoria textelor bune. In plus, cartea in sine e un jurnal, nu e un roman. Nu ai scris decat ca tu nu esti decat un troll mic si ca tu nu esti in masura sa spui si ca tu nu… si asta in multe cuvinte. Iertare, dar de data asta esti pe langa. Si nu pentru ca imi place Petronela, ci pentru ca nu a avut sens ce ai scris: un articol lung despre nimic.
da, e probabil din cauză că m-am înșirat în exemple prea lungi. dar se remediază și asta. încă nu e finalizat. doar m-am grăbit să push publish (de ce? nu știu)
rotarPetronela Rotar nu scrie lieratura, nu are texte. Dinsa propune in scris tratamente, curatarea toxinei, forme de anti depresie. Nu e nici o problema, se face asta dar devine problema cind asta ti se baga pe git ca text literar. Literatura este comparabila si cei ce am facut meserie din filo stim cum sa manevram cu aceasta unitate de masura, sa-i zicem. Pentru cei care nu stiu exista carti de metoda, exista scrieri despre frumos, urit si sublim, exista estetica si mesaj. Partea tehnica, culoarea rasturnata, sa-i zicem simplist metafora lipseste si nu trebuie sa fii teribil de avizat, cititor cu state vechi de plata si pif e suficient. Nu putem masura, compara pentru ca nu avem structura de comparat. Deci literatura nu este. Poate reportaj….poate. Cit priveste mesajul…chestiune de gust. Exista comunicatori cu mesaje care depasesc interesul fata de buricul propriu si personal prefer aceasta categorie.
nu am ce să zic, ceea ce am avut de zis am zis în comentarii, respectiv în articol. 🙂 nu știu dacă face măcar asta, detoxifiere (dezintoxicare) sau altele. dar apreciez comentariul.