Home » Altele » de ce l-am supărat pe Paul Vinicius

de ce l-am supărat pe Paul Vinicius


N.B.: nu voi răspunde comentariilor injurioase sau redundante.

zilele trecute ceva incredibil s-a întâmplat: în timp ce stăteam pe FB, evident, mi-au căzut ochii pe un articol (așa l-am denumit), articol, din întâmplare, scris de domnul Paul Vinicius; oful dânsului se poate citi aici. pentru a rezuma: el, Paul Vinicius, se ia de cei care, din motive mai mult sau mai puțin evidente, îi dau like-uri și alte alea din simplul motiv, zice el, al lingușitului și/sau pupincurismului; nimic de negat aici; nobil din partea sa să fie plin de rectitudine; problema este că, citindu-i textul, am văzut că avea o greșeală banală, mică (sau mare, depinde): o virgulă între subiect și predicat, fapt pe care i l-am semnalat simplu și direct. dumnealui a luat cunoștință de acest fapt și a remediat problema, chiar mulțumindu-mi pentru observație etc.

problema apare la câteva zeci de ore bune (o zi aproape) de la postare, în care dumnealui își exprima oful privitor la un biet corector, iar nu creator, deocamdată – ca să parafrazez; iarăși, nimic în neregulă. doar că

„Deunăzi, m-am trezit cu un corector care-mi comunica faptul că aș fi pus (pe FB, totuși, unde lumea se simte așa de liberă încât nici când scrie poezie nu folosește diacritice) virgulă între subiect și predicat. Așa și era, recunosc. Numai că una sunt cărțile și alta-i FB-ul.”

întregul of se poate citi aici. continuă apoi să spună că el, corectorul, „face parte din categoria corectorilor, nu a creatorilor, deocamdată. Adică n-ar da un like – Doamne ferește! – pentru o idee, dar este exuberant și sare înalte peste fileu când găsește o greșeală de ortografie la un scriitor care nu mai are o vedere atât de ascuțită ca a tinereții ochilor lui…”
postarea se termină cu urări de bine și de creat.

acum: 1) problema care se pune este următoarea: de unde și până unde analogia cu poezia în argumentația pro sieși? desigur, trăim în mediul virtual, aparent, 90% din timpul nostru limitat ș.cl., dar ceea ce a scris dumnealui este – în primul rând – un text neliterar (deci nu intră în categoria poezie, proză, dramaturgie etc.), este un text mai degrabă explicativ, în care dumnealui își argumentează o postare anterioară, explicându-și deci intenția auctorială (să-i spunem așa, în lipsa unui alt termen). 2) dumnealui, scriitor de cursă lungă fiind, știe, probabil, mai bine decât un masterand cum stă treaba cu literatura; însă, totodată, cu mult mai demult, dumnealui a afirmat că un text literar ar trebui să fie scris de persoana în speță fără ca textul să aibă erori în ce privește normele gramaticale și ortografice și etc.; așadar, eu, fiind conștient că dumnealui a afirmat aceasta, am considerat că nu ar fi deranjat dacă, printr-un simplu comentariu, i s-ar atrage atenția asupra greșelii; problema se complică puțin deoarece dumnealui invocă vârsta; dacă ochii-i sunt într-atât de obosiți, probabil că legea morală din dânsul ar trebui să fie mai puternică și, indiferent că era în grabă au ba, ar fi trebuit să verifice ca textul să fie curat. în fond, nu asta caută scriitorii (indiferent de ce texte publică), ca textul să fie curat și literat (cultivăm limba literară – în afara textelor cu diverse intenții etc.)? ochii deci nu sunt o scuză, poate doar neatenția; graba este un argument, desigur, dar nu unul bun – în fond, cum dumnealui îi plac expresiile, graba strică treaba. dar trecem și peste asta. 3) în articolul-invectivă la adresa bietului corector, dumnealui nu face referire la persoană anume, dar se știe bine despre ce este vorba pentru că, evident, curiosul merge să vadă despre ce e vorba (pentru o justă documentare și deci comentare în cauză); însă dumnealui uită un fapt fundamental: nu mă cunoaște și nici nu mă urmărește; desigur, nici nu doresc așa ceva, decât dacă dumnealui este într-adevăr curios în legătură cu activitatea mea sau interesele mele, curiozitate ce se dovedește a fi inexistentă. nu urmărește nici postările de pe traducerile de sâmbătă (pagina de FB a blogului), nici articolele scrise pe blogul acesta – unde, pentru orice curios să vadă cine este mucosul, haterul etc. acesta, texte se găsesc din belșug. faptul că dumnealui pornește la invectivă (așa o consider a fi, iar cine îmi va zice altfel va fi rugat să și argumenteze de ce nu este o invectivă, voalată, evident, dar tot invectivă.

(voi insista puțin mai mult aici: am postat și, poate, dacă nu a văzut dumnealui, îi pun la dispoziție numărul revistei Hyperion, în care este prezent singurul interviu luat mie de către un autor contemporan, Andra Rotaru (nu că mă laud, dar poate că dumnealui ar dori să studieze cu atenție ce fac în afara FB-ului etc.); acolo sunt prezente, în mare, toate informațiile privindu-mă pe mine; dumnealui se plânge că „Nu că aș muri eu după like-urile lor, sau ale orșicui, numai că atunci când nu-ți place nici Bach, nici Led Zeppelin, nici Pink Floyd, nici Vivaldi, nici Janis Joplin, nici Virgil Mazilescu, nici Gellu Naum, zău că te cam întrebi dacă nu cumva nu ai greșit pentru că n-ai postat o mașină de tocat carne…”; dumnealui probabil că se referă la faptul că subsemnatul, presupunând că îi urmărește pagina de FB sau profilul dânsului (al lui Paul Vinicius), nu dă like-uri sau nu își manifestă, dacă tot e prezent acolo, prezența (iată ce repetiție nevoită). totuși, dumnealui uită că au fost momente în care i-am dat like când și când pentru un text izbutit, pentru o melodie neștiută de mine, neascultată etc. în același timp, dumnealui, ca să folosesc propriu-i argument, nu s-ar sinchisi să cerceteze ce are subsemnatul de oferit lumei pe FB prin articolele, melodiile etc. pe care le împărtășește cu ceilalți (aici intrând fie atotputernicul like, fie comentariul ș.cl.); de aici fiecare să creadă ce vrea

4) criteriul poeziei fără diacritice ș.cl. este nevalid și el; chiar și pe FB, consideră subsemnatul, un scriitor care se respectă va folosi limba literară, adică diacriticele și tot ce implică limba literară, pentru a-și prezenta/redacta textul; dar aici nu cred că intră și virgula între subiect și predicat, deoarece este regula de bază pe care cu toții o învățăm de mici (nu se pune virgulă între subiect și predicat). cât despre literatură, în tot ce am citit eu de când tot citesc nu am întâlnit, în niciunul dintre aceste texte, acești autori, virgulă între subiect și predicat (insist asupra faptului că doar asupra acestei neglijențe am atras atenția; nimic mai mult, nimic mai puțin); sigur, altele, da. dar nu așa ceva. 5) în discuția purtată cu dumnealui pe marginea acestui subiect s-a sărit de la o atitudine la o alta, în final făcându-se un fel de mea culpa (sau nu chiar, trebuie urmărită cu atenție discuția):

„Ok, Florin, de fapt, nu m-a supărat gestul, cât seninătatea cu care ai făcut-o. Pe de altă parte, nici astea, toate la un loc, nu m-au supărat mai deloc. În postarea mea, am vrut ca să pară a fi ceva amuzant, atâta tot, mai cu seamă că tocmai mi se întâmplase mie. Să fiu eu oare unicul scriitor care să recunoască faptul că, din grabă, pe FB (unde ochii nu mă mai prea ajută) sau, oricum, din delăsare (dar nu în cărți, ci într-un mediu milimetric, aproape epistolar, nu? – adică acolo unde te exprimi aproape live), mai faci greșeli de ortografie. Să fim serioși, dacă m-aș apuca de corectură pe la confrații mei de pe FB, m-aș vedea în situația de a fi blocat de cam 90% dintre ei. Dar nu pentru asta n-o fac. N-o fac pentru faptul că am înțeles ce-i aia graba (atunci când ai de comunicat ceva important) și, în afară de asta, că aici, pe FaceBook, nu va apărea niciodată adevărata literatură. That’s all.” exprimarea „aproape live” nu constă în greșeli de ortografie, ci, cel mult, de exprimare (fapt care, cum spun și cercetătorii de la institutul de lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, este scuzabil într-o oarecare măsură); dar în textul scris (mai ales cel venind de la un scriitor) nu prea sunt admise. nu mai insist asupra comentariului în care se face o asemănare făcută de Paul Vinicius între observația mea asupra virgulei și practica Securității care făcea ce făcea.

în urma acestor argumente (lungi și, poate, pentru unii, lipsite de sens – cum mi s-a mai zis) conchid că domnul Vinicius a reacționat cu un sentiment de tristețe/ supărare/ jignire (așadar, nu a fost fair play), uitând că eu m-am exprima direct, fără nimic a zice nimic în plus; dumnealui a făcut exact invers; apoi îi aduc la cunoștință următoarele: și mie îmi este atrasă atenția asupra unor greșeli de ortografie etc. (probabil că dacă dumnealui, doctorand – a zis dumnealui – al Literelor bucureștene, cred, mi-ar lua postările/ articolele la puricat ar găsi destule greșeli; îl invit să recurgă la acest demers, dacă dorește), acolo unde sunt identificate și, în afară de cazurile în care îmi justific opțiunea, corectez și zic mulțumesc, fără alte alea.

așadar, domnule Vinicius, nu știți nimic despre mine, dar faceți presupuneri că sunt un biet corector, când adevărul e altul. dar lipsa de interes își spune cuvântul. numai bine și vă rog să lăsați deoparte cuvintele precum verticalitate sau generozitate („Chiar dacă „verticalitatea” nu prea te dă pe tine afară din casă, precum și generozitatea – ah, ce cuvânt demodat, nu-i așa?”), deoarece sunt foarte sugestive și pot avea mai multe înțelesuri, dar dvs. nu mă cunoașteți, deci să nu facem d-astea (neaoș zis). vă invit să citiți postările blogului, poate găsiți ceva care să vă schimbe părerea. (și, să fim înțeleși, nu m-am luat de dvs. în vreun fel sau altul; doar v-am comentat postarea și argumentele; aviz amatorilor).

probabil că au fost și scriitori care aveau greșeli gramaticale etc., domnule Vinicius, nu zic nu, dar în momentul în care acele texte erau date spre publicare ele erau corectate, deci nici argumentul „și autorii fac greșeli” nu rezistă.

Advertisements

8 thoughts on “de ce l-am supărat pe Paul Vinicius

  1. Pentru ca te contrazici, bre! Pentru ca esti disperat sa te ramarci, apeland la toate mijloacele, insa nu ai puterea de a recunoaste acest lucru. Inventezi scuze tembele si iti maschezi ipocrizia cu inteligenta.

    • ultima oară când am verificat, ipocrizia desemna un om fățarnic; acum, eu nu am fost în niciun fel fățarnic în relația mea sau atitudinea mea față de Paul Vinicius. iar cum dumneata evident că ești un partizan al lui Paul Vinicius ești binevenită să nu te mai arunci pe aici. devine plictisitor. cu siguranță ai lucruri mai puțin tembele de făcut decât să te faci de râs și să fii agasantă. am mai zis-o și o repet, oamenii care nu cunosc ar trebui să se limiteze strict la ceea ce citesc, nu la ceea ce cred că citesc. la revedere.

  2. “dar ceea ce a scris dumnealui este – în primul rând – un text neliterar” / “însă, totodată, cu mult mai demult, dumnealui a afirmat că un text literar ar trebui să fie scris de persoana în speță fără ca textul să aibă erori în ce privește normele gramaticale și ortografice și etc.; așadar, eu, fiind conștient că dumnealui a afirmat aceasta, am considerat că nu ar fi deranjat dacă, printr-un simplu comentariu, i s-ar atrage atenția asupra greșelii”
    Te contrazici. Evident, este de neconceput ca un scriitor sa comita o eroare (sau neatentie, cum a numit-o dl. Vincius) de asemenea amploare, insa nu e nevoie sa fii ipocrit si sa ascunzi adevaratele motive pentru care ai facut aceasta corectura. Esti mic si vrei sa fii mare. Probabil ca este doar euforia varstei. Dar mai ai multe de invatat. Admir ambitia ta, da nu si ipocrizia.

    • și care ar fi, mă rog, adevăratele motive pentru care am făcut această corectură, dacă tot faci astfel de afirmații.

      • nu mă consider ipocrit; dar, dacă doriți să mă faceți așa, vă rog să și argumentați de ce. dacă nu, vă rog să nu mai lăsați comentarii nearticulate. o seară plăcută.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s