despre faldurile hainei


de fapt, stau și mă gândesc că actul dezbrăcării femeii este echivoc sau, dacă vreți, ambivalent.

cunoști o femei frumoasă, îi admiri formele trupului prin hainele care îi pun în evidență acele forme. îi admiri caracterul, zâmbetul, dinții, ochii, nasul etc. (sâni, fund șamd, fiecare cu ce-i place), și o persuadezi, îi faci curte (sau doar o îmbeți până când fără de voia-i ți se dă sau așa ceva) până când momentul acela intim apare. un pat, o cameră, o noapte (o zi), niște gâfâieli, niște mângâieri, excitat până peste poate, începi să o dezbraci cât mai repede posibil. ei, iar în acest moment fie una din două situații foarte probabile apare: 1) are un corp splendid, cu forme bine definite, cu sâni fermi, cu floarea-i foarte frumoasă, foarte apetisantă, care te înnebunește și abia aștepți să o pătrunzi, să te pătrunzi de senzația indescifrabilă pe care ne-o oferă nouă, tuturor, actul sexului în sine, 2) are un corp frumos, dar cu defecte (vergeturi, păr în anumite zone în care nu te-ai aștepta, sâni așa și pe dincolo, celulită, toate chestiile cu care o femeie se confruntă de-a lungul vieții ei).

ei, actul dezbrăcării demistifică, denaturează un mister care este foarte bine pus în evidență în zonele arabe, în care nu știi ce anume zace sub acele veșminte, sub acel văl. o zice și Miller în Tropicul Cancerului, o zice, oarecum, și Roland Barthes într-un eseu al său, care, momentan, îmi scapă. o zic, foarte probabil și alții (un discurs foarte frumos se găsește în Noaptea sexuală, de Pascal Quignard). momentul acela decisiv în care fie te dedai impulsurilor tale sexuale și posezi trupul acela pentru câteva clipe (în astfel de momente, orele par minute și viceversa, se prea poate spune), în care fie vă împliniți, fie nu.

dezbrăcarea este un act mult mai intim, la un alt nivel, decât sexul în sine, pentru că în acele câteva minute ale datului hainelor jos impulsurile tale fie te împing înspre un act autentic, fie înspre unul simulat, dintr-o obligație de a-ți apăra masculinitatea și de a o face pe ea, femeia cu care te culci, să nu se simtă jignită. desigur, lucrurile stau altfel în majoritatea cazurilor, însă mereu m-am gândit că atunci când dezbraci o femeie o și analizezi, iar misterul, acel lucru care te făcea/ face erect te va face apoi să îți vină să îți iei câmpii.

totul constă în a acorda atenția cuvenită și a vedea dincolo de aparențe. frumusețea este în ochiul celui care vede (cum zice englezul), iar acea frumusețe variază, mai ales în contextul sexualizării (agresive, uneori) a femeii și a promovării unor stereotipuri care, desigur, existau, cel mai probabil, cu mult dinainte (Statele să trăiască, de la ele vine lumina). în rest, sex, droogs and rock and troll. a dezbrăca și a adora sau a dezbrăca și a te oripila; același lucru este valabil și în cazul bărbaților, doar că în cazul lor lucrurile sunt puțin mai diferite: totul constă în aspectul fizicului (mușchi, fibră, pilozitate) și organul în sine (obiectul oferitor de plăcere) – uneori, acest lucru este dublat și de statutul social și de prestanța sau prestigiul masculului în cauză (dacă în cazul bărbatului bine, dorința este dublată de prestigiul pe care, ex officio, o obține femeia în cauză, în cazul femeii bine, prestigiul constă în a obține și ceva pe lângă; dar, desigur, este aceeași chestie în cazul oricăruia, fie bărbat, fie femeie).
iubire și plăcere, carne și sânge.

Advertisements

Orașele invizibile – Italo Calvino


Orașele continue 2

Când am pus piciorul pe pământ la Trude, dacă n-aș fi citit numele orașului scris cu litere mari, aș fi crezut c-am ajuns la același aeroport de unde plecasem. Suburbiile prin care am trecut nu erau diferite de celelalte, aveau aceleași case gălbui și verzi. Urmând aceleași săgeți stradale, ocoleai aceleași straturi de flori, din aceleași piețe. Străzile din centru expuneau mărfuri ambalaje inscripții care nu aveau nimic schimbat. Urmând aceleași săgeți stradale, ocoleai aceleași straturi de flori din aceleași piețe. Străzile din centru expuneau mărfuri ambalaje inscripții care nu aveau nimic schimbat. Mă aflam pentru prima oară la Trude, dar cunoșteam deja hotelul unde s-a întâmplat să mă cazez; auzisem și rostisem vorbele pe care le-am schimbat cu cumpărătorii și vânzătorii de fiare vechi; la sfârșitul unor zile identice cu aceea, mă găsisem privind, prin aceleași pahare, aceleași burice care se unduiau.
De ce să mai vii până la Trude? mă întrebam. Și deja voiam să plec.
Îți poți continua zborul oricând, mi-au spus, dar vei ajunge într-o altă Trude, aceeași, punct cu punct, lumea e acoperită de o singură Trude, care nu are început și nu are sfârșit, doar numele aeroportului se schimbă.

traducere din limba italiană și postfață de Oana Boșca-Mălin, Editura ALLFA,București, 2011, p. 113