ce se întâmplă când mă uit la videoclipuri zise hip-hop


m-am reuitat de câteva ori la o serie de videoclipuri ale celor de la BUG Mafia. unul dintre videoclipurile lor cel mai metaforic este Cu tălpile arse („în Est nu e ca-n Vest”). și mi-amintesc că, mai demult, citind comentariile celor ce se uitau la videoclip, comentatorii se luau de cariile pe care Jasmine le are.

ce m-a frapat a fost faptul că – dacă nu mă înșel și mi-aduc bine aminte – ei ziceau ceva de genul că la noi, în România, vedetele nu sunt atât de îngrijite – ca aspect, sau ca estetic – cum sunt cele din SUA (și, evident, alte state occidentale), care au un zâmbet smuls ca din reclamele pentru o marcă de pastă de dinți sau pentru servicii stomatologice. sau că fizicul lor nu este unul îngrijit, care să devină un fel de reper pentru fanii lor, care năzuiesc să ajungă așa cum sunt ei.

mai demult am citit, pentru ceva ce trebuia scris, niște cărți despre jurnalism și altele. printre altele, mi-a rămas în minte tocmai acest lucru: în interacțiunea cu televizorul 1) lumea exterioară intră în lumea interioară, chiar intruziv, a spectatorului, 2) vedeta (fie reporter TV, fie un star – muzician, actor etc.) devine un reper către care el, omul mediu, din clasa de mijloc a societății, aspiră – cu care individul din clasa mijlocie vrea să se identifice, ca și care vrea să fie.

pe de o parte mi se pare amuzant, pe de altă parte – trist că – date fiind mediile de socializare – sunt mulți oameni care își pun cele mai bune fotografii, în cele mai bune posturi (poziții), cu cel mai bun zâmbet, cu cel mai bun machiaj sau chiar și cea mai bună stare. doar că devine repetitiv. un lounge, un pub, un bar, o bodegă. ceea ce e cool, ceea ce e hip devine un trend setter, care, mai curând, devine un stereotip. nu mai năzuim să devenim noi înșine ceea ce suntem (maxima aia schopenhaueriană ta twam asi), ci devenim ceea ce – prin ceea ce societatea, socialul, perpetuează sau propulsează în fața ecranelor noastre – de la TV până la iPhone – niște modele demne de luat în seamă, după niște criterii precum: aspect fizic, statut social, carismă, faimă.

pe de cealaltă parte, asta însingurează și transformă orice individ într-o eventuală păpușă Barbie (și echivalentu-i masculin), o tipizează și o transformă într-o replică (deformată) a unui model original. poate de aceea am renunțat să mai merg la scrolling prin acest fluviu nesfârșit (cu un punct terminus și el pe undeva) al unui perete plin de știri. e mai comod să mă uit la un film porno, unde știu că e un tipar, unde e un stereotip, dar – în același timp – mai dau și peste amatori, care, deși pun în scenă un coit cu aceleași poziții (posturi), au micile (marile) lor stângăcii și, astfel, sunt ușor mai diferiți decât veșnicul oral + cum sau creampie sau altele.

e mai comod să mă uit la un film de Woody Allen (Annie Hall) decât să mă uit la o comedie cu Jim Carrey, comedie în care intuiesc că sfârșitul va fi unul bun, în care totul se rezolvă ca în basmul popular. binele învinge răul, iar toată lumea trăiește fericită până la adânci bătrâneți o viață perfectă, cu un zâmbet perfect, o casă perfectă, o viață perfectă, o lume perfectă plastifiată și înrămată întru eternitate.

nu sunt fan al BUG Mafia, dar mi se pare simpatic că mi-a revenit în minte tocmai ideea că, fiindcă are carii, Jasmine nu are trebui să-și mai deschidă gura pentru că, aici apare frumusețea, defectul ei (cariile) iese în evidență și oripilează privirile celor ce caută metafora perfectă într-un videoclip imperfect și plin de plictis.

în fine, un film frumos v-am recomandat, în cazul în care nu l-ați văzut deja (sau îl puteți revedea), anume Annie Hall, cu și de Woody Allen.

pohem


introspecția e un lucru periculos
te trezești că vorbești cu o femeie și dintr-odată ești
așezat acolo
iar lumina dispare dimprejur, ferestrele se aburesc
și-ți amintești cât de simplu era pe hi5 sau mess să
pui capăt relației, iubirii. „nu mai putem fi
împreună s-a rupt
relația asta e”

nu vrei decât o halcă de carne o bere niște țigări
și puțin optimism să treci de ziua asta de momentul ăsta de femeia asta
care crezi că e dar nu e. ea e altundeva
cu altcineva

altcândva ar fi fost bine,
dar e din ce în ce mai rău