Home » Arte marțipane

Arte marțipane

Întrebări: cum a pornit totul?, care a fost ideea, scânteia, văpaia care v-a mobilizat întru această acțiune și care este credoul vostru?, ce este, pentru voi, arta și cum se îmbină, să zicem așa, arta teatrală cu literatura?, și care sunt planurile voastre într-un viitor semi-apropiat/ semi-îndepărtat?

Diana Roman:

„Din oameni cu dragoste de artă și pasiune pentru viață s-a născut „Arte marțipane”. Trei omuleți cu vibrato fierbinte, ochii larg deschiși și inima tenace. Conștienți de paradoxurile unei existențe precare, mânați de efemerul etern (sâc!), cei trei și-au unit forțele spre a insufla la rândul lor ceea ce, cu grijă, patos și voioșie, însăși pasiunea de frumos le-a insuflat la rându-i.

Personal, consider că sunt datoare să îi întorc vieții zâmbetul, să răspândesc din laurii binecuvântării. Sunt o turturică militantă a valorilor minunate și în dansul meu de împerechere cu viața, or să răsune văile și munții, or să se învolbureze mări, pentru că nu am nimic de pierdut, decât timp. O să lupt cu mâinile goale, tot ce am e totul. Tot ce am e sufletul și bucățile astea de aripi rupte, împrăștiate în lumea largă, de aia umblu toată ziua cu lupa în buzunar. Crezurile astea și mâinile astea două, asta am, de asta nu o să mă priveze nimeni niciodată. Știu că trebuie să dăm dovadă de empatie, dar uneori e al dracu’ de greu. Știu că e mai simplu să o lăsăm baltă, dar hai totuși să nu o facem.

Fie că e vorba de… dumnezeu, zâna măseluță sau stea norocoasă, simt că am o menire și cu fiecare secundă am să fiu viața mea, într-una din zilele alea bune. Poate să fie vorba de a te converti la islamism sau budism sub răsărit însângerat, de a fi fericit cu orice-responsabilul cu zâmbete (în celălalt zace de cele mai multe ori o bună intenție, micimea și minciunea sunt acoperământ), de a colecționa toate timbrele din lume, de a spune cele mai faine povești, de a vizita biblioteci și anticariate prin orășele uitate de lume, de a deschide o tipografie, de a crește flori în ghivece cu păsări cântătoare, menirea de a cânta ca o floare.

În mod surprinzător, cu toții ne bucurăm de liberul arbitru, veșnic constrânși însă de rigorile împovărătoare ale compromisului, de prejudecată și de cuvântul „societate”. P.S., când ai o minte limpede, niciodată nu ai un suflet odihnit sau prea multe ore de dormit. Adevărul primește șuturi în cur și e-uri în grișul cu lapte. Pe adevăr ăsta îl cam scuipă toți și-l învârt stil „baba-oarba”.

Știați că în America Latină dictatura se numește Ministerul Fericirii? știați că…

2) Proiectul a fost demarat în urma unei discuții întâmplătoare, unde s-a adus vorba de investiții, Remus îmi povestea de cafeneaua sa și de micile evenimente muzicale cu invitați deosebiți și de intenția sa de a aduce afacerea la un alt nivel, mai bogat, mai cuprinzător, de a îl propulsa către un local cu caracter artistic, cultural, vizionar. El cu locanta, noi cu dorurile, uite-așa am pus la cale mica asociere spre micul deliciu al constănțenilor dornici și de „altceva”. I-am spus că mi-ar plăcea să pot oferi ceva orașului în care am crescut, al cărui mal de mare m-a făcut omul de astăzi. A fost foarte încântat, mi-a promis că vom avea libertate totală, câtă vreme reprezentațiile aveau să dea dovadă de profesionalism și bun-gust. Fie că era vorba de piese de teatru non-convențional, concerte de muzică experimentală, recitaluri-fuziune sau stand-up comedy inedit, aveam binecuvântarea sa să joc, să cânt și să dansez, să plâng. Orice ar face oamenii să se simtă ca acasă, liberi, relaxați, ei înșiși, împăcați cu ceea ce sunt, relaxați. Ne-am făcut și noi o pagină de Facebook, ca tot omu’, ca să fim în normă, am început să scoatem din cămara cu dulcețuri etichete cucuiete, cam din ce sunt făcute, în ce an a fost recolta, dacă au dat bine ploile, dacă o să mai punem răsad sau rămășag și pe alocuri, câte o linguriță de halviță. Creierul acestei operațiuni suntem umilul povestitor aspirant la titlul de actor, cântăreț și instigator de plăceri neuronale, poetul Selenaru Negrea, a.k.a Yigru Zeltil, a.k.a tigrul avantgarden, și recent-economistul, fost președinte al Ligii Studenților din România, promoția 2011-2012, Florin Prunaru, zis Vizionaru’, pasionat de scris și de psihicul uman, bântuit de gânduri și de rânduri. Dacă am văzut că rezonăm și că sar scântei când punem vorbă de la vorbă, ne-am gândit că era cazul să luăm atitudine. Un pui de tigru paramedic lingvist, o leoaică cu coada de scorpion, o prună mare și zemoasă, dar acră exact înainte de aterizare, trezitoare, bright-eyed.

3) Arta este dorință la modul man-made, deep down made. Când inima se ia în brațe și se hotărăște că doar pe ea se are. În primul rând, pe ea. Până la primele conexiuni, e de datoria ei să își monitorizeze bătăile și să lucreze la străluciri, să vadă dacă poate să meargă prin toată lumea fără să îi tremure mușchiul, fără pleoape grele și cearcăne cofeinizate. Pe la sfârșit de călătorie, inima ia o dușcă de cerneală, a.k.a „scris, râul trece mai albastru”. Din cânt în gând, se aruncă în horă cu toate celelalte inimi, auzind pentru prima dată clar și răspicat fiecare vibrație a fiecărei inimi, cu fiecare bătaie, toate tenace și vivace.

Arta teatrală – paradox, libertate, conștiință.

Literatura este iubită, amantă,surată, mamă a răniților. Este scăpare, deconectare, eliberare.

Actorul este acea persoană care, prin natura profesiei sale, își asumă existența altcuiva și, pornind de la propria persoană, sub obida unor repere spațiale, temporale, sociale, meta-fizice, creând sub influența intuiției, capacităților și bagajului de cunoștințe, preia, prelucrează și redă acea existență, acel destin a cărui poveste a fost cândva spusă de un observator înzestrat cu iscusință și nuanțată cu dibăcie, apoi, de simțitori de flow-uri și cunoscători de colțuri de lume și emisfere.

La noi acasă, aici, luăm în considerare cinci mari instanțe : omul, cuvântul, credo-ul, sunetul, respiro-ul (cu ale lor ramificări, desigur). Pentru că le tratăm cu seriozitate și ne pasă de fiecare dată, pentru că mergem pe stradă cu urechile ciulite și simțurile ascuțite la maximum, pentru că închidem ochii larg și dormim cu brațele deschise, pentru că eu nu am mare lucru, dar decât las’ pe mâine de la 3 la 2, încerc numa’ mâine nu-i poimâine” , nădăjduim și noi că, dacă o să aruncăm suficient de bine undița, nici nu trebuie să ajungă prea departe, ci numai la peștii potriviți.

Arta este fructul iubirii

când dragostea dă de inspirație și tu îi ești aspirație

love’s unborn child.”

Yigru Zeltil:

„Y: În câteva cuvinte, scriu poezii. Am o cărticică publicată – Cacao (2012) -, alte câteva așteaptă în sertar sau pe blog… Sună plictisitor, nu? Dar n-aș putea spune (fără patetism) cât de mult înseamnă poezia pentru mine… De 7 ani scriu. Până atunci trăiam, ca Bacovia, între blocuri gri… Acum sunt un trunchi de arțar. Poate îmi arăt ostentativ mușchii și lichenii celor care încă bâjbâie drumul prin noroi – sper doar că le pot arunca un covor de iarbă ca să vadă cât de fain se vede lumea deasupra capului! Știi, cam așa văd proiectul „Arte marțipane”: o candoare care se strecoară în tine ca un gaz… sau ca un copac pe care-l îmbrățișezi și simpla lui prezență tăcută îți mobilează interiorul!…

Ce cred despre artă?

Arta este… ce se întâmplă când ai trecut la pantofi, ai luat autobuzul și ți-ai cumpărat o prăjitură ambalată… și aluneci fraierește cu tot cu prăjitura deloc prăjită – moment în care realizezi că nu te-ai uitat până acum la stele… și vezi o constelație în formă de autobuz… Ieșit din mijlocul de transport în comun, te întorci acasă, triumfător printre munții de haine… ești pregătit pentru o nouă zi când ai un bob de sens… Cultură și agricultură!”

Florin Prunaru:

„1. Despre mine.

Am crescut în ghetto la marginea de sud a Constanței, acolo locuiesc și acum.

Copilăria mea a fost foarte fericită, dar numai după ce ieșeam pe ușa apartamentului de la etajul 4.

Norocul meu că am petrecut foarte mult timp pe afară. Un noroc cu două tăișuri. M-am învățat să îmi aleg mediul care îmi place în loc să învăț să mă adaptez la cel ce mi se oferă. Acum sunt taxat pentru asta.

Îmi plac culorile – verde, albastru și maro. Îmi place să fac poze și să merg la spectacole de teatru. Să scriu când mă simt singur. Asta când nu mă uit la Doctor Who. În ultima vreme scriu cam mult… șterg la fel de mult. Îmi place să ascult muzica (cu „a” nu cu „ă”).

Cel mai mult îmi place combinația dintre luciditate și pragmatism. Din păcate, nu știu că s-ar încuraja asta la vreo școală din România.

  1. Ideea a venit prin Diana. Până să mă mobilizez singur, m-a mobilizat ea. Încă sunt în faza în care încerc să îmi dau seama care este rolul meu, cum pot să aduc cât mai mult bine în acest proiect.
  2. Arta este un rezultat, al colaborării și/sau al luptei dintre trăirile unui individ, exprimat într-un mod interesant.

Credoul este : In lust we trust! Al meu, propriu și personal, este: Dovedește-ți că trăiești!

4. Pe viitor îmi propun să accelerez procesul de „autodezinhibare” pe care l-am început odată cu implicarea în primele activitati de voluntariat. Totodată, îmi propun să pierd mai puțin timp pentru nimic. Îmi mai propun să fiu cât mai puțin on-line. E grele…”

Pagini de FB: Diana RomanYigru Zeltil, Florin Prunaru,  Arte marțipane

Advertisements

One thought on “Arte marțipane

  1. Pingback: Artele marțipane sau cei trei muschetari | florin buzdugan

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s