Cuvintele și lucrurile


             Ce se întâmplă când o serie de tineri scriitori, debutați sau în pragul debutului, se adună laolaltă și scriu texte, ghidați fiind de trei scriitori reprezentativi ai unor generații?

            Ce se întâmplă cu ei și în ființa lor atunci când lucrul pe text devine concret, iar lucrul se concretizează într-o înșiruire de cuvinte poetice, lirice, antilirice, ritmate, rimate etc.? Aceeași întrebare, poate, și-au pus-o și organizatorii de anul acesta ai Student Festului.

            Anul acesta, în sânul târgului timișorean, o mână de oameni tocmai asta au făcut. Din 23 de înscriși numai 12 au fost selectați de către poeții Claudiu Komartin și Sorin Despot pentru a participa la atelierele de poezie din  cadrul Student Fest 2015, a cărui temă – centrală, putem spune – a fost conflictul. Conflictul poate lua variate forme, o adevărată himeră conceptuală: de la conflictul dintre viziunea poetică a participanților și tăieturile chirurgicale aplicate pe textele lor de către traineri până la conflictul dintre forma poetică și mijloacele cu care aceasta se materializează în același text, conflictul interior.

            O altă formă pe care o poate lua conflictul este aceea a lumii exterioare care invadează, sufocă tot mai mult individul. Cei adunați în cadrul acestor ateliere tocmai asta au făcut, au dezbătut tema conflictului în textele lor, pornind de la diverse indicații regizorale date de traineri și ajungând la a parodia po(h)eme consacrate ale literaturii române (vezi La steaua a lui Eminescu și textele rezultate în urma acestui joc ludic).

            Nu degeaba se scanda acum 25 de ani „azi în Timișoara, mâine în toată țara”; și într-adevăr așa este: niciun alt festival în țară nu are amplitudinea și magnitudinea pe care o are StudentFestul.

            Revenind la atelierele de creație ținute 4 zile la rând, 3 zile de creație poetică coordonate de Komartin și Despot și o zi în care Simona Popescu a ținut un atelier de creative writing; ce mai poți face după 3 zile de creative (thinking and) writing încontinuu? Ei bine, dacă veți merge să îi căutați pe participanții la atelierele de poezie, veți vedea. Textele vorbesc de la sine; unele mai reușite, altele mai puțin reușite; unele mai inocente, altele de o reală măiestrie tehnic-stilistică. In the Big Apple, everything is possible, ar zice un american; în Timișoara, idem, ar zice românul.

            Komartin & Despot, acest duo poetic-mitraliant, i-au ținut pe participanți la Casa Artelor, unde au discutat despre formă poetică, despre limbaj, despre rolul limbajului, despre clișee, despre ludic. A lua un cuvânt, înghețată, și a-l pune într-un text pentru a sublinia o anumită idee – cine s-ar fi gândit la o astfel de sarcină? A crea un text à la Gherasim Luca, pornind de la textul luc-ian passionnément, în care bâlba să creeze un nou sens, un nou text, un joc de cuvinte inedit – care să păstreze în sine un sens pe care cititorul să-l observe sau să-l prindă –; a scrie un text pornind de la o legendă a unui turn al dragostei, în care eul și celălalt sunt puși să conviețuiască înainte de a divorța definitiv; dragostea încă are forme de manifestare poetică în feluri și chipuri care transcend clișeul și parodia neintenționate.

         În primele două zile asta au făcut tinerii scriitori ghidați, alternativ, de Sorin Despot și Claudiu Komartin; în a treia zi, duoul Komartin–Despot a venit și a mai pus niște paie pe focul temei conflict(uale). Ca un etalon al creției poetice, la final, printre râsete și chicote, printre discuții despre prietenie și conflictul (a se citi competiția) dintre scriitori în general, și cei doi în particular, membrii au creat  un cadavre, citit la „ceremonia de absolvire”.

         În a patra zi, Simona Popescu a ținut un atelier de scriere creativă, în care din cei mulți puțini au rămas, în care din cei mulți puțini au scris. Ce? Iată marea întrebare, unii au scris „pledoarii în verde” sub forma unei scrisori adresate unui prieten (sub forma unui cititor); alții – texte poetice cu același caracter de pledoarie pentru ceea ce înseamnă pentru fiecare poezia. Apoi exerciții în care se dă o listă cu termeni cheie: Radiohead, Pink Floyd, Almodovar, Woody Allen, frunză, nori, fresh, activist și gheață. Un text bun și un text prost; iată, au prevalat textele proaste, scrise bine însă – formă de abolire a conflictului (sau de mascare a acestuia) prin ludic, prin joc, prin râs. Fiecare metodă de preluare a unor cunoștințe vine însoțită – în cadrul atelierului Simonei Popescu – de o recomandare de lectură pentru fiecare tânăr scriitor; pentru că acest conflict nu se încheie aici, în cadrul StudentFestului, ci continuă, fiecare dintre participanți luând cu sine, în sine, conflictul dintre cuvânt și idee, dintre cuvinte și lucruri, așa cum și Foucault a abolit această tensiune dintre idee și replierea-i asupră-i prin cuvinte. Cuvintele care vin în față, care nu mai sunt una, ci care sunt și una, și alta: formă și esență, formă a esenței, esență a formei – voi gândiți-vă la orice altă combinare a cuvintelor, noi ne continuăm acest periplu prin republica literelor, prin țara poeziei, în sinele nostru, mereu creând, mereu căutând acea formă perfectă.

         Recomandări de lectură pentru fiecare făcute de Simona Popescu: Radu Vancu, poezia anilor ʼ60 din SUA, Andrei Dósa, Radu Vancu, Andrei Bodiu, Al. Mușina et alii, pentru că pentru a scrie poezie e nevoie să citești poezie, multă poezie. Mereu cu acea încrâncenare a conflictului dintre forma poetică și ustensilele pe care le ai și mereu cu acea conștientizare a conflictului dintre ceea ce a fost, ceea e e și ceea ce poți face. Poezia e un modus vivendi, ar zice suprarealiștii, poezia e tehnică, ar zice tehniciștii.

         Eu voi încheia și voi spune că, datorită unor persoane cu care am avut ocazia să vorbesc, Mihaela Mănoiu, Elena Marin, Elena Dîrman, Issabela Pașca, Ștefania Trușcă, Cristina Moldoveanu, Dragoș Argint, Viviana Dărăbanț, Claudia Achim, Tudor Sima, Andra Lăzărescu și mulți alții; datorită lor, ziceam, putem încheia spunând că poezia e; s-a văzut, s-a simțit. Participanții: Mariana Gunță Adrian Laichici, Mădălina Bălănescu, Roxana Diaconescu, Ramona Sas, Ana Chițulean, Bogdan David Diță, Patricia Lelik, Andrei Ene și Adriana Cazan – toți pot confirma că, prin munca titanică, se poate spune chiar sisifică – o, tu, Camus –, am fost cu toții, chiar și pentru o săptămână, mult mai aproape de poezie.

         Anul acesta, poezia a fost (în) Timișoara. Conflict (dintre) cuvinte și lucruri.

un fel de metatext


Sunt în romane anumite ființe insesizabile din pricina unui mister voit, aruncat asupra lor de autor, a unor detalii neexplicate, a unor evenimente neașteptate, a unor vorbe stranii. În Hardy de pildă.
Eroina mea e insesizabilă dintr-un motiv contrar: truda mea de a o explica în întregime și de a arunca asupra ei toată lumina de care sunt în stare.

Și literatura e de vină că nu ne împăcăm cu iubitele noastre. Trăim în iluzii și realitatea apoi nu ne place. Irina nu seamănă cu cinstita Andromaca pentru care nu există slăbiciuni și care rezistă fără greutate imprecațiilor lui Pirus cu Esther, ce-și riscă viața ca să-și salveze neamul; cu Monime, supusă hotărârilor soartei, decisă să accepte dorința impetuoasă a lui Mitridate, renunțând la propriile ei sentimente; cu Bérénice, ce are curajul, oricât de tragic ar fi, să plece, lăsându-l pe Titus obligațiilor sale imperiale; cu Junie, care, cu toată gravitatea evenimentelor, nu va ceda fără inelul de nuntă pe degete. Din pricina închipuirilor lui Racine, Irina, singura cu respirația veritabilă, mi se pare bicisnică și fadă.

Porspoder, în Bretania, la ocean.
Ce va mai fi? Și acum să-mi continui romanul? Sau să-mi încep altul? Încă unele momente de durere ascuțită? ȘI altele de indiferență totală, când te îndoiești că a existat ceva? Și alteori numai reverii poetice în preajmă?… Gânduri care apar și dispar, sau numai se întrevăd, ca un înotător pe valuri… Folosind, ca și înotătorul, doar ca un detaliu de curiozitate și de variație în decorul multiplu…
Căci, sub soarele voalat, marea s-a unit perfect cu cerul. Și în fața imensității auguste, bietele mele gânduri sunt minuscule și nepotrivite.

Anton Holban – O moarte care nu dovedește nimic. Ioana , tablou cronologic și crestomație critică de Livius Petru Bercea, Editura de Vest, Timișoara, 1993