Goya, Novalis

(Goya – Duminica vrăjitoarelor)

Călătoresc dincolo,
Și, pentru fiecare durere,
O înțepătură dulce
Într-o zi va rămâne.
Însă în câteva momente
Sunt liber;
În poala Iubirii stau.
Ale vieții eterne
Greutăți se ridică, precum valurile, împotriva-mi;
Privesc din vârf
Jos, după tine.
Lumina ta trebuie să dispară
În acea peșteră dedesubt—
O umbră-ți va aduce
Odihnitoarea cunună.
O, trage în inima mea, dragoste,
Trage până când dispar,
Așa încât, adormit,
Voi putea iubi în continuare.
Simt cum curge
Râul de tinerețe dătător al morții,
Care în balsam și eter
Îmi transformă sângele—
Trăiesc continuu
În credință și în putere;
Iar în focul sfânt
Mor în fiecare noapte.